fugim tată

mi-e gândul pustiu acum
în colţul plin de umbrele tatălui mergând
toate aleargă
el stă pe pat întins aproape apatic
zâmbeşte când îl ating
îl întreb dacă-i este sete îi întind sticla bea şi tace adânc
simt adâncimile tăcerii tatălui
hohotul îl păstrez pentru clipa de singurătate
noaptea este albă prea albă
pasul tău tată vreau să-l aud iar şi iar pe treptele scării blocului
să mă strigi să fug spre tine să înhaţ sacoşile pline
după un sărut pe fruntea sărată
hai tată în leagănul vieţii, hai! nu mai sta atât de întins
îndoaie genunchii
stăm o clipă cu ruga în acelaşi pumn
apoi fugim tată, fugim de toate spre El

Anne Marie Bejliu, 30 noiembrie 2014