sărez urmele în grabă

chiup de vorbe la răspântii se-nfiripă zi de zi
îmi promit o răsturnare
printre-alei de toamnă sură
nu mă-ntorc. pasul îmi creşte. tălpile se împletesc

omul beat în minte umflă adevărul lui de preţ
eu împart despart în mine
sensuri aburind în mori

apa rece trup de vise-şi lasă urmele prin nori
cândva plouă. cândva trece
şi când toate au trecut
lest de viaţă mă petrece peste graniţe de lut

să mai fug acum de tine
să mă-ntorc la început

habar nu am cum se face că nu ştiu să mai găsesc
primul punct da-'l văd că-mpinge
trenul rosturilor grele. roţile îi sunt de iarbă

toamna trece iarna trece
primăvara în februar dup-un nouă răscolit
mă ridic într-un genunchi, scutur sac de lacrimi albe
sărez urmele în grabă
şi-aştept iar să treacă toate

printre roţi de mori de vară
printre vorbe-n saci rostite

poate-n azime în palme să devină con de pin
unic trup de-nţelepciune într-o formă de-ncercare
umbre-n ochii cu pleoape sferă de lumină-n frunte
simplă complicată taină cu un cod deschis în cer

Anne Marie Bejliu, 4 noiembrie 2014