iluzia ovalului perfect

în gura mireanului
multe pietre rămân neşlefuite

ascuţite mereu de necunoaştere
readuc în fundalul plin de nuanţe

picătura de otravă

ajunge într-un târziu în prim plan
conturând sinuoasa devenire a şarpelui

să rămâi privind mişcarea
să fugi din calea lui

dâmbul de nisip ia încet
forma unei clepsidre

în sala expoziţiei Crăciunului
un om ascunde în pumni pietrele trecutul
pentru a le însămânţa prezentului
printre fâşii de copilărie necopilărită

speră clipei bucuria

până la ea
schimbă privirea către tabloul în care
un fluture
încearcă să ridice pe treptele realităţii
piatra de hotar
dintre a fi şi a rămâne om
şi căderea perpetuă în iluzia ovalului perfect
al iubirii de om

Anne Marie Bejliu, 28 noiembrie 2014