tatăl copil

cuvântul alunecă pe asfalt
şi tata cade şi cade şi cade
nu-l văd. sună telefonul. e mama
îmi spune scurt: tata a căzut
mă arunc în blugi direct din coşmarul nopţii

alerg alerg alerg
tata stă pe marginea bordurii înalte
îl sprijină doi oameni buni
citesc durerea în ochii lui

sunetul salvării sunetul spitalului
piciorul tatei pe care îl tot împing a mers. nu ascultă

tata pe patul de spital. tremurul piciorului drept
fâşâitul gipsului. chinul tatei. durerea din piept

chipul sigur ochii albaştri sufletul bulgăre de foc
tatăl copil durerea din piept lacrima îngheţată
toate revărsate ca o pată întunecată
pe fila unei zile de 16 a lui noiembrie

anul acesta încă aleargă
se aude încă tropotul tropotul tropotul...

tata...

Anne Marie Bejliu, 17 noiembrie 2014