viitor poem

întoarce-mă la tine de câte ori simţi
că punctul prezentului îţi apasă inima prea dens
- spun şi simt cum mă asurzeşte tăcerea

ştiu că am acceptat curgerea acoladelor
şi strigătele corbilor
când între mine şi tine pasărea gândului
lasă urme adânci pe dalele digului

singurătate - iubire de o viaţă
cu praguri în care strănutul e liber
lasă-l să cânte acum şi mereu
printre punctele de forţă ale zidului alb
pe care îl ridică şi îl dărâmă de un infinit de ori
muşcându-i golurile cu pofta flămândului de cuvânt

cuvântul dintâi îl priveşte
îi mângâie formele şi-l lasă să-şi aştearnă fruntea înaltă
pe umărul său de piatră

am văzut că atunci luna răsare vântul învie ca în poveşti
Făt Frumos şi mare al simplităţii

să fie haloul ei dunga de aer colorat din inima lui
sau visul în care el este călăreţul iar calul
îi aşteaptă rostirea unica rostire
pentru a i-o aşterne într-un corn alb strălucitor
pregătiri ale unui viitor poem al inimii

- întreb şi-mi răsfrâng tăcerea
într-un ritual al tăierii vârfurilor coamei
murgului prezentului viu

Anne Marie Bejliu, 9 noiembrie 2014