Până la cer, pasul taie aerul şi piatra, şi iarba, şi cuvintele. Pudra de pe faţa realităţii devine chit atunci când ploile sunt curate.
Oamenii clasifică oamenii. Iubesc treptele, scările, nivele, până la ură. Cerul primeşte. Cerul păstrează un punct din caruselul gândurilor. Printre firele de iarbă, fiara a născut. Iarba miroase a gheară arsă în durere.
Piramida cere simplitate. Nisipul îşi multiplică straturile...
Ochii ating ritmul alert al nisipului până ustură privirea. Speriaţi de uitare, păstrează întrebările, încropind albia fricii pentru un spaţiu al timpului neatins de uman. Dincolo de răspunsuri, tot întrebări sunt...
"Dincolo de răspunsuri, tot întrebări sunt..."
RăspundețiȘtergere