Fernando Pessoa - din "Opera Poetică", traduceri de Dinu Flămând


***
Copilul care gândeşte ca în poveşti şi crede-n poveşti
E ca un zeu bolnav, însă totuşi zeu.
Întrucât chiar atunci când afirmă că există ceea ce nu există,
El cunoaşte bine felul în care lucrurile există, ce anume din ele există,
Ştie că a exista există şi nu se explică,
Ştie că nu există nici un motiv ca nimic să nu existe,
Ştie că a fi înseamnă a te afla într-un anumit punct,
Nu ştie însă că gândirea nu este un punct oarecare.

***
Aş vrea să am timp şi să fiu cât se poate de liniştit
Ca să pot să nu mă gândesc la nimic,
Ca să nu mă simt nici trăind,
Ca să aflu de existenţa mea doar din privirea altora, reflectat.

***
Iar câtă vreme versurile mele au un înţeles, de ce să nu aibă unul şi universul?
Spuneţi-mi în ce geometrie se întâmplă că partea depăşeşte întregul?
Şi în ce fel de biologie volumul organelor
Are mai multă decât întreg corpul?

***
Teamă de moarte?
Probabil mă voi trezi altceva,
Probabil corp, probabil continuitate, probabil modificat,
Însă mă voi trezi.
Dacă nici atomii nu dorm, de ce să trebuiască să dorm numai eu?

***
Eşti singur. Nu ştie nimeni. Taci şi prefă-te.
Dar prefă-te fără prefăcătorii.
Nu tânji la nimic care nu există deja în tine,
Fiecare împreună cu sine e totul.
Ai parte de soare dacă e soare, de ramuri dacă le cauţi,
De noroc dacă noroc ţi-a fost dat.
6-4-1933

***
Numeroşi alţii trăiesc în noi;
Dacă gândesc sau dacă simt, eu nu ştiu
Cine e cel care gândeşte sau simte.
Eu sunt numai locul în care
Se simte sau se gândeşte.
Am mai multe suflete decât unul.
Şi sunt mai mulţi eu decât eu însumi.
Cu toate astea exist
Indiferent la toţi. Şi pe toţi îi oblig
Să tacă. De vorbit, vorbesc eu.
Impulsurile încrucişate venind
Dinspre ceea ce simt sau nu simt
Se învrăjbesc în mine cel care sunt.
Le ignor. Ele nu-i dictează nimic
Celui care mă cunosc. De scris, scriu eu.
13-11-1935

***
Aştept, imparţial, ceea ce nu cunosc - 
Viitorul meu şi al tuturor lucrurilor.
La urma urmelor, totul va fi tăcere, dar nu şi
Acolo unde marea nu va scălda nimic.
13-12-1933

***
Inutil vasal al astrelor dominante,
Trecătoare ca mine, trăiesc o viaţă
Pe care nu mi-o doresc, n-o iubesc,
A mea numai fiindcă eu sunt al ei.
Totuşi, în temniţa de a fi cel care sunt, mă eliberez
De faptul de a mă gândi la mine, privind din beznă
Astrele care domină,
Subjugat că le văd strălucind.
Vană vastitate care stimulează infinitul
(Ca şi cum infinitul ar putea fi văzut!) -
Oare îmi dă ea libertatea?
Cum, dacă nu o are?
19-11-1933

***
În gloria zilei până şi zgomotele sunt clare.
Ele întârzie în tihna imensei câmpii.
Murmurând, briza încetează.
Aş dori, precum zgomotele, să trăiesc din lucruri
Dar fără să fiu de-al lucrurilor, consecinţă înaripată
Prin care realul merge mai departe.
***
Alţii din lire sau harfe povestesc, eu o fac
Cu gândirea.
Căci nimic nu află ei prin muzică, dacă află numai
Cele pe care le simt.
Mai multă greutate au cuvintele care, potrivite,
Spun că lumea există.
***
Le cer zeilor doar să nu-şi amintească de mine.
Liber mă voi simţi - fără bune sau rele ursiri,
Aşa cum e vântul viaţă
A aerului ce nu e nimic.
Deopotrivă ne caută şi iubirea, şi ura; ambele,
Fiecare în felul ei, ne oprimă.
Doar cel căruia zeii nu-i dăruiesc
Nimic e liber.

***
Dacă trebuie să fii ceea ce plângi
Că trebuie să fii, nu plânge.
Dacă toată greutatea imensă
A lumii trebuie să-ţi fie noapte,
Profită acum de această scurtă
Zi, şi fără lacrimi sau alte griji
Bucură-te, mulţumit că trăieşti
Puţinul care ţi-e dat.

***
Fără clepsidră, fără orologiu se scurge timpul
Şi noi odată cu el, iar sclavul-arbitru nu poate face
Nimic împotriva destinului
Aşa cum nici voinţa noastră nimic împotriva zeilor.
Astăzi, aproape sclavi, şi cu zei absenţi,
Într-o casă străină, în această zi fără noimă,
Să mâncăm şi să bem.
Lăsând pentru mâine ceea ce va fi să se-ntâmple.
...

***
Toate opiniile existente despre Natură
Nicicând n-au făcut să crească vreun fir de iarbă sau o floare.
Toată înţelepciunea despre lucruri
N-a fost vreodată ceva s-o pot apuca, cum fac cu lucrurile.
Dacă ştiinţa vrea să fie adevărată,
Ce altă ştiinţă poate fi mai adevărată decât cea a lucrurilor lipsite de ştiinţă?
Închid ochii, iar pământul aspru pe care mă-ntind
Dobândeşte o realitate foarte reală pe care o simt chiar în coaste.
N-ai nevoie de raţionamente când ai umeri.

***
"Dacă sufletul e mai real
Decât lumea exterioară, aşa cum tu, filozofule, spui,
De ce mi-a fost dată lumea exterioară ca tip de realitate?"
"Dacă din întâmplare, această lume este o greşeală iar eu sunt adevărat?
Dacă lumea e o greşeală înseamnă că este o greşeală a tuturor oamenilor.
Şi fiecare dintre noi este cel puţin greşeala fiecăruia dintre noi.
Lucru pentru lucru, lumea e mai adevărată.
Dar de ce-mi pun eu întrebări, dacă nu pentru că sunt bolnav?"

***
Nu mă grăbesc. De ce m-aş grăbi?
Soarele şi luna nu sunt grăbite: sunt exacte.
A fi grăbit înseamnă a crede că oamenii păşesc înaintea picioarelor,
Sau că, făcând un salt, poţi să sari dincolo de propria-ţi umbră.
Nu, nu mă grăbesc.
Dacă întind braţul ajung exact acolo unde ajunge braţul meu -
Nici cu un centimetru mai departe.
Ating numai acolo unde ating, nu unde cred.
Iar de aşezat nu mă pot aşeza decât acolo unde stau.
Iar aşa ceva te face să râzi ca toate adevărurile absolut adevărate,
Dar ceea ce te face să râzi pe bune e faptul că noi ne gândim mereu la cu totul altceva
Şi hoinărim mereu departe de corpul nostru.


















***
Dorește-ți puțin: vei avea totul.
Nu dori nimic : vei fi liber.
Chiar și iubirea ce ne-ar fi dată,
Ne cere ceva, ne oprimă.

1-11-1930

***

Nu doar cel care ne urăște sau ne invidiază
Ne limitează și ne oprimă; cel care ne iubește
Ne limitează la fel de mult.
Fie ca Zeii să îmi îngăduie să am, odată
Despuiat de afecte, libertatea cea friguroasă
A piscurilor golașe.
Cel care dorește puțin are totul. Cine nimic nu dorește
E liber; cine nimic nu posedă și nu dorește,
Om fiind, este egalul Zeilor.

1-11-1930

***

Niciodată voința atuia, oricât de seducătoare ar fi,
N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,
Sclav nu fi nimănui, nici măcar ție însuți.
Nimeni nu te poate face ceea ce ești tu. Nimic nu te schimbă.
Involuntarul tău destin intim împlinește-l
Cu superbie. Fii propriul tău fiu.

19-11-1930

***

Pe lume, singur cu mine însumi, mă lăsară
Zeii care dispun.
Nu pot nimic împotriva lor, iar ceea ce mi-au dat
Accept pur și simplu.
Tot așa grâul se apleacă sub vânt, iar atunci când
Vântul se domolește, se ridică.


19-11-1930

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu