* ** *** ****

*
floare de cactus
fineţe agresivă
-acidă clipă-

**
floare de lotus
primăvara luminii
viaţa gândului

***
floarea iubirii
nespuse cuvinte dor
smulse petale

****
flori de liliac
buchete de soare alb
surâd ploilor

Gând dimineaţă 30 septembrie 2013

(azi)

am ieşit ca o nălucă beată din pântecul adormiţilor
stau toţi la masa tăcerii şi scot câte un sunet grosier 
sătui de hrana moartă a gândurilor fără acoperiş 
deasupra capetelor chele se încrucişează adesea
frazele ideile le-au năclăit prin farfurii
mâncarea nu se mai termină varsă clipa la colţul cunoaşterii
siluete de viaţă pe eşafoduri reinventate
forme de ştrangulare a punctelor se întrevăd
printre stâlpi de beton merg pe strada cu tei e linişte
toţi câinii au tăcut spre fericirea oamenilor nătângă adunătură
uitare alergare şi amânare pe o piatră peşteră
sunt în cuibul de spini aştept înserarea
promisiune a zilei pentru alt răsărit 

Gând de seară 29 septembrie 2013

într-un cuib de păsări călătoare gândul trage cu praştia în sensuri
unde îţi este tristeţea femeie cu ochii din lacrima orbului
inima din fuiorul de argint al trecerilor prin laguna cu ochi de smaragd
tălpile goale ca ale tigrului cu pasul zvelt şi fuga celor zece porunci 
răsturnate în vadul visului neîmplinit

de câte ori toamna îţi măsoară amplitudinea legănării 
leagănul se rupe şi tu pluteşti o clipă printre geometriile aerului
apoi închizi în tine geometriile sufletului
în speranţa unui prag de odihnă promis a-ţi fi punct în căutările tale

undeva cândva între tine şi alte praguri puncte
se va aşterne iarba primăverilor promise
închise într-un chiup de argilă
sămânţă noului anotimp reinventat de ploile uşoare

unde îţi este tristeţea şi câte măsuri are dansul tău printre ierburile învechite
prea amare să-ţi mai desfăşoare sub tălpile goale ringul cercul spirală
spre centrul din ochiul hidrei razele acum sunt braţe ucigaşe

labirintul urâtului încape într-un pumn de copil absent în circul vieţii acum
prezentul îţi apasă ritmul devine şarpe de metal în inima viului
iar tu femeie cu ochii din toamna cifrelor răsturnate
întorci ieslea săracului pentru a-ţi fi bucurie într-un ceas de pământ

într-un cuib de păsări călătoare gândul trage cu praştia-n versuri
rădăcinile au rămas dezvelite ploaia gândului încape într-un pumn de copil

călătoare înainte de ziua creaţiei Domnului
îi alături trupul de covrigul vertical aşternut pe panta vieţii tale şi scrii
până când zorii renasc
atingi nopţii inelul din trup şi-l transformi în piatră de lună
tai ţ-ul gălăgios din trupul cuvântului celălalt /i/ îl legeni până dispare

reîncepi căutările "valorii" lui /pi/ în fuga prin timp
---------------------------------------------------------------------------
sursa imaginilor:

1. Picture: Ramon Bruin

http://www.heraldsun.com.au/travel/travel-news/incredibly-creepy-3d-drawings-come-to-life/story-fn32891l-1226502248143

2. http://starryjohn.deviantart.com/art/Destiny-313314853

Gând de noapte 28 septembrie 2013

înveţi să cânţi tăcând să taci cântând
să priveşti concentrat sunetul cum îşi răsfiră aripile 
din ceaşca de cafea cu coarde
o liră a trezirii într-o mlaştină mereu mai adâncă
mereu mai ritmată în freamătul ei

înveţi să urli într-un cerc aparent perfect odată cu fricile
prima dintre ele este ca o primă poruncă din cele zece

este singurătatea...

acolo poţi păstra în tine o lumânare
şi eşti lumânarea zâmbetului Domnului

când deschizi ochii plini de fumul cuvintelor rostite pe jumătate
vezi totul ca pe un coşmar
rătăceşti printre ierburi apoase - vâscos angrenaj de trăiri
din care te smulgi odată cu prima aprindere a lumânării
corpul ei începe să danseze însemnează pereţii cercului cu gândurile

undeva într-un colţ pe un sac al sărăciei
copilul cu ochii din cărbunele visurilor tale gângureşte
te cheamă adânceşte privirea în suflet în trup în inimă
apoi lasă deasupra ta să plouă cu roua inocenţei lui cu iubirea lui
cântă alintă inima cu privirea plină de irişi abia culeşi

îţi cere femeie sânul- fruct oprit cenuşii din care pasăre de apă
gustă mereu zborul

luna încropeşte laptele de toamnă
apoi lasă copilul cu ochii din cărbunele visurilor tale
să prindă sfârcul cu trandafir mărunt

ţâşneşte laptele odată cu gândul cu bucuria ta că ai primit
visul de a fi mamă-
femeie a toamnelor cu boabe de strugure-n gând

laşi lumânarea aprinsă priveşti gura copilului
cu ochi din cărbunele cărbunilor visurilor tale
rămâi stană de piatră privind într-un colţ sacul gol
golit de visul copilului cu ochi din cărbunele cărbunilor...

înveţi să cânţi tăcând într-un timp abstract cu parfum de tămâie

Gând de seară 27 septembrie 2013

mi-ai spus că eşti bolnav 
suflete cu gândul buimăcit de orgoliu
şi dacă nu ai fi bolnav
de câte ori ai aspira otrava propriilor aprecieri
propriilor cauze ale întunericului
din cotloanele neştiute nici de tine

şi unde ai mai rămâne în nopţile inimii tale
dacă nu ai rătăci poverile gândurilor
dacă nu pe banca unei prietenii profunde

unde te regăseşti omule bolnav
când plinul manifestărilor orgoliului tău
răsuceşte umbrele şi le transformă în umbrele
când ploile propriilor rostiri sunt acide

suflete bolnav de gând leşios
de câte ori crezi că viaţa
te lasă să joci biliard cu minţile oamenilor
cu inima pământului în care hora dracilor se joacă intens

şi mai ales
mai ales se uită privirea spre cer

de câte ori timp năbădăios crezi că aurul negru
redevine aur vechi
printre răsăriturile şi apusurile
soarelui negru soarelui alb al fiinţei
aflată încă în căutarea podului de lumini

şi dacă
podul de umbre s-a dărâmat
paşii de gând calcă apăsat
în inelul de timp ai avansat
atinsă de viaţă circumferinţa a explodat

ce faci suflete cu gândul buimăcit de orgoliu
cât mai apeşi pedala roţii
amfora s-a spart

între gând şi uitare
pasul e un salt peste acordurile false...

imagine: Vladimir Kush

Gând de zi 27 septembrie 2013

ca un tort tăiat la răspântii 
în care vântul ascultă tăcerile lumii
creasta înverzită în soare îşi ridică trupul
dulce otravă a cuvântului 
cheamă-mă la răscruce de viaţă 
şi-apoi trânteşte-mi în farfurie încă o plecare
să fie a mea 
când pasărea gândului încetează a mai înţelege
mersul rostogolit al roţilor morilor lui 
ale vântului-gândului-cuvântului
şi ochii şi ochii 
din toamnele cu ploi rare 
fructe rebele căzute pe trunchiuri de copaci 
tot un strigăt să fie 
într-o ridicare a pleoapelor timpului meu
către altceva altcândva departe de urâtul uman

Gând de noapte 26 septembrie 2013

te iubesc printre aranjamente de fragmente din timpuri vechi
literele aleargă prin ochii mei prin inima mea prin ceea ce ştiu şi nu ştiu că mă defineşte
îmi place plaja pe care aşterni scoicile suflete şi scoicile fluturi aleargă printre firele de nisip ameţite
ajung în jarul unui foc mereu viu reaprins la cea mai timidă zvâcnire de tâmplă
tu niciodată nu oboseşti întreabă maimuţa din mine şi tu mă cerţi că râd
că vorbesc prea mult prea tare prea accentuat despre el râsul
cum poate să uite o maimuţă să râdă când pământul din ea îşi amestecă mineralele
sărurile vegetalele putrezite apoi izbucneşte prin flăcări de rostiri prin fiecare por
irisul dogoreşte palmele maimuţei ating arta cu bucuria copilului
nu ştii că în fiecare bătaie de inimă maimuţa din mine reinventează o rugă
la final de hohot plânge ridică palmele la piept şi mimează ba chiar rosteşte un singur nume
mă cerţi apoi ştiu că zâmbetul tău creşte când mă ridic pe labele strâmbe şi aplaud tăcerile tale
în genunchi apuc o liană şi mă balansez între două lumi
picioarele la aterizare prind pământul cu siguranţa unui paraşutist în vidul plin
nebună maimuţa asta care nu uită jocul cu sine când e atacată nu muşcă
ciupeşte uşor inima celui care refuză să-i înţeleagă strigătul
e blândă ustură o clipă gândul acceptării ei apoi ştii sigur că i-ai câştigat încrederea
şi rădăcinile pământului din tălpile ei iau forma inimii tale
dansează pe metereze în jungla umanului şi-ţi lasă mereu cea mai întreagă formă sub tălpi
continuă dansul pe meterezele aproape prăbuşite aşteptând salutul tău
zâmbeşte cu o palmă pe umărul obosit când o accepţi alături de gândul tău curat

Gând de seară 26 septembrie 2013

în graţia serii
răsucesc tâmpla orbului spre propriul tablou
pictura neterminată are gură surâde 
deşiră un ghem de gânduri fără şir
finalul nu este conturat

desenul picturii era incomplet
de când i-am ascultat povestea

de ce între două determinări
necunoscutele rămân necunoscute
întrebările devin răspunsuri
iar tu devii din ce în ce mai tăcut

e retorică întrebarea nu te deranja
gândul meu ştiu că pişcă uneori

te-am întrebat /de ce/
de fapt aveam în palme cheia
deja răsucită de tine

profesor bun
m-ai învăţat cifrele
cu grafica stau prost

am rămas prea mult timp lângă tine
prea multe răsuciri răsună în ecoul tictacului
şi tacul pierde direcţia

o singură bilă de pe masa verde
linişteşte tâmplele orbului
din cea dreaptă răsar frunzele deja ruginite
din cea stângă se amână primăvara
cu o toamnă şi o iarnă nebună

uite cum trece pescăruşul
şi tu ai uitat să-l întrebi
a câta oară a câta oară numeri posibilului
capetele

simplifică şi tu ecuaţiile
ştiu
îţi plac problemele cât mai complicate

spune-mi ce vezi
geometria aerului se împleteşte
cu cea a sufletului sau invers

aştept răspunsul tău

e ca într-un joc eu întreb tu nu răspunzi
clipeşti de sub gluga uneori prea mare
care te ascunde printre cărările căutărilor tale

spune-mi te rog
jocul nostru seamănă singurătate sau
seamănă cu jocul singurătăţii

imagini: Vladimir Kush
1. Key of Passion
2. Icarus

Gând de seară 24 mai 2013

lumea crede că timpul diluează trăirile
emoţiile se amplifică şi ajungi pe marginea unei cărări 
să numeri vârfurile pietrelor care ţi-au ascuţit paşii 
când visul ideile înecau miracolele 
în puţul adânc al grădinii mântuirii atât de căutată 
de mireanul obosit să mai lupte cu sine 
să mai adâncească treptele până la noua dimineaţă a sufletului
după o îndelungată apocalipsă

vorbele goale umplu amforele aşteptărilor cu flori de plastic
fals argint îmbinat cu pucioasa gândurilor înnegrite de fumul omului 
de a-şi crede raţiunea liman pământului

când printre umbre alergi
conturul animalului sau păsării dăruite de Domnul ţie semn 
te readuce de pe poteca ispitei şi a vrajbei către răsăritul lunii mai întâi
şi dacă ai ochii deschişi regăseşti piatra lunii în pasul uitat voit sau nu 
după o pleiadă de uri nerostite ce ţi-au umplut amfora răbdării
cu fluidul amar al neputinţei de a rămâne om

câine tigru pisică privighetoare corb pescăruş 
oricare din ele îţi împlinesc inelul de aer în care mintea răsuflă liniştită 
uitând să mai nască monştrii îndoielii

lumea crede că timpul diluează trăirile
apoi le stinge ca pe o ţigară mâna omului indiferent 
inconştient că este visul Domnului materializat în blândeţe
pentru a proteja 
niciodată a stăpâni 
viaţa pământului în toate manifestările lui

omul nu este stăpân nicăieri 
şi a uitat acest rol al bucuriei de a fi protector blând al animalelor 
al plantelor
a tot ceea ce mişcă în lumea asta atât de speriată 
de pierderile de cunoaştere autentică

simplitatea iubirea prietenia blândeţea sensibilitatea
dansează hora îndepărtării din ce în ce mai intens
într-o peşteră a lumânărilor aprinse 
şi aşteaptă reîntoarcerea la limanul privirii sufletului omului
în întunericul dens în care 
cu toată tehnologia inventată răsuflată impusă sau nu
încă nu a aprins lumina...Lumina Lui

Gând de noapte 23 septembrie 2013

fluturele trage piatra pe treptele sensurilor cuvântului şi niciodată 
nu spun niciodată
toamna mă iert între cele trei spaţii pe care aştern migălos praful cerul 
gândul cu treptele lui o buclă din infinitul promis a-mi fi hrană vie şi o tastă
întregul rămâne ca o ciocolată veche uscată printre filele unei cărţi
mă răsucesc spre tine cu umbra nu te văd
pleci ai plecat voiajul continuă
alte trepte altă ciocolată uscată printre filele unei cărţi
pământie stăruinţă într-o construcţie fidelă singurătăţii
numesc pictură greşesc

fluturele trage piatra pe treptele unui poem neterminat
într-un gând reunesc mâna tatălui mâna mamei
prind clipa bucuriei cu umbra racului deasupra tuturor tainelor iubirii

fluturele trage după el piatra sfoara nu se rupe e iubire curată
cum poţi fi iubit când eşti intrus într-un fagure într-un stup
într-un cuptor cu flacăra mereu mai vie

fluturele nu se opreşte eu mă opresc fracturez privirea după un salut scurt
schimb coordonatele
prind momentul imploziei castelului de nisip în care clocoteşte gândul de a pleca
întoarcerea nu e posibilă
intrus într-un fagure într-un stup într-un cuptor în care flacăra este mereu mai vie
intrus...

Gând de seară 23 septembrie 2013

într-o piesă de teatru jucată intens 
visul rămâne suspendat într-un felinar incolor
se cântă încet pe aleile de sub paşii spectatorilor
îndepărtarea de scenă se impune pentru altă gamă de trăiri
destinderea vine în paşi repezi pe culoare întunecate
când se aprind lumânările timpului
în hohotul de râs al gândurilor nechemate
fapta este în iubire cortina
îndrăgostitul surprinde coroana în toate anotimpurile trăirilor lui

iubirea este coroana
- întreabă pleoapa aproape închisă a copilului
înainte ca visul să încheie cântecul

bucuria-
călăuza punctului pe trup de i
închide stagiunea
o redeschide în zâmbetul inimii puiului de om
când deschide pumnii mărunţi
să primească binecuvântarea Domnului

Gând de seară 23 septembrie 2013 (19:00)

gândul meu primeşte respiraţia măştilor
accident nefericit naştere prematură sau numai o întâmplare impusă de mişcările mâinilor Domnului
pentru a-mi fi urechere neîncetată între gratiile ferestrelor casei şi asfaltul abia turnat din gaura care tronează în mijlocul străzii
fatală intoxicare cu otrăvurile învelite în poleiala unui timp cu mască de nou prin care nici mucegaiul nu mai vindecă virozele insistent impregnate în trupurile oamenilor
parfum de "nu ajunge" "se întâmplă" mai târziu"
amânarea e sfântă şi graţia rostirii cu buzele ţuguiate împlinesc rolul nechezolului din timpuri triste dar mai curate cu o fărâmă de talpă aşezată pe gâtul libertăţii
atunci puteai trăi printre gratii acum eşti ucis elegant
otrava nu se mai toarnă cu găleata se vaporizează se injectează lent
repet: cu graţia criminalului cu portretul intelectualului fără şcoală agramatului cu biciul în mâna crăpată de lene

gândul meu refuză să se mai nască acum
de ce mamă
mă întreabă băieţii ucişi de indiferenţa unei lumi de mucava cu măştile roase de carii în ochii omului nu visător
în ochii omului care priveşte ţintă frontiera limbajelor morţii şi ale vieţii deopotrivă

de ce mamă de ce
întreabă băiatul cu ochii din cărbunele speranţei fără aripi
de ce
întreb la rândul meu şi eu felinarul bătrân pianul vechi vioara fără o coardă
inelul cu chei din mâna marinarului culegătorului de gânduri preţios aşternute inimii obosite
de ce imposibilul cu greu redevine posibil
sămânţa ştie mai bine totul şi toate câte putrezesc pentru a da continuitate dansului absurd al vieţii
de ce

21 septembrie 2013 - botezul unui fragment de suflet

o lansare de carte este un botez al fragmentului sufletului autorului aşternut între filele cărţii pe care degetele ochii inimile gândurile cititorilor se păturesc blând sau aspru alcătuind comunicarea lumii sau... ieri a fost un astfel de botez îndelung aşteptat (din copilăria autoarei unui volum aparent greu de descifrat în realitate uşor de descifrat atunci când laşi viaţa să curgă prin tine precum sucul printr-un pai. aspiri. e un efort gândesc eu nu mare dar sigur plăcut mai ales că la final primeşti "fructul oprit" transpus în zeci sute de versuri. plăcută treabă de împlinit şi şi mai plăcută a fost atmosfera de aseară de pe la orele 17 până... nu mai contează când prietenii reîntâlnesc prieteni când o fiinţă plină de viaţă închisă în celula propriilor temeri îşi redeschide zâmbetul lumii prin floarea inimii sale, prin bogăţia lirismului său aparte dăruit tuturor. am primit înregistrările lansării Fructului oprit - un vapor numit iubire dăruire bucurie -toate împlinite pas cu pas prin suferinţă prin voinţă printr-o forţă de a iubi viaţa frumuseţea o forţă de "a prieteni" până la bucuria tuturor de a fi uimitor copleşitor de mare. nu spun aici numele autoarei. se ştie acum cine este. spun simplu că pentru mine bucuria ei a însemnat înseamnă şi va însemna mereu prin alte şi alte volume (că ea vrea să scape dar de-acum nu mai scapă nici de mine nici de cei ce-i iubesc scrierile) - infinită bucurie. să fie într-un ceas bun dezgheţul de acum şi Doamne ajută întru bucurie şi împlinire şi mai departe!
adun gândurile celorlalţi vorbitori şi le aştern cât pot de repede, aşa cum au fost ele rostite pe parcursul lansării.

evadare

ghemuit în celula plină de întuneric
deţinutul fără lumânare rosteşte ruga dintâi a mireanului
se aprinde lumânarea  
întunericul îl întoarce în sine
 ridică braţele obosite deasupra închistării fizice
evadează fără colivia trupului între a fi şi a nu fi
bucuria gândului curat
în braţele distanţelor care mângâie infinitul
prin liniile invizibilelor bucurii nedefinite
într-un spaţiu al limitărilor
 urâtului
 frumosului aşternut decor
pe fundalul luptelor interioare
 pentru a rămâne Om în inima Inimii universale
amb20septembrie 2013 (vineri 9:06)

Gând de noapte 22 septembrie 2013

trăsura cuvintelor întârzie
poştalion al cunoaşterii lasă scrisorile pe masa de iarbă a principiilor
vârstele biologice mor într-un crâmpei de amintire despre cum a fost cum este
se împiedică armăsarii gândului într-un ce va fi
când iubeşti cu toate nervurile frunzei în care agiţi un steag alb al adormirii minţii
şi laşi inima să scuture rodul toamnei prima sau ultima a dialogului versurilor
trăiri netrăiri amestecate în bolul de sticlă ameţesc mesenii
uneori sunt doi în jurul lor cresc inelele minciunilor falsităţilor
întâlneşti pe aleile virtuale un glas priveşti îndelung un chip te întrebi de ce când şi din ce punct alergi după trupul albastru să te aşterni punct
de la tine spre el spre trupul albastru începi să ţeşi imaginarul inimaginabilul te ucide când deschizi câte puţin aripile cuvântului printre cuvinte cuvinte şi alte cuvinte
rămâi la final să înşiri puncte infinite puncte
le umpli cu gândurile tale despre iubire şi-aştepţi
un colţ de pâine te urmăreşte felia are formă de viaţă întorci toate feţele mângâi toate muchiile rostogolind un cocoloş de azimă în forma unui poem plin
plin de tine de el chipul trupul albastru îţi trimite un dar de apă un dar din val în val
crezi în darul lui
apoi simţi pasul cum tremură în tălpile tale golite de sensuri

trăsura cuvintelor întârzie
poştalion al aşteptărilor lasă plicuri goale la fiecare colţ de drum
umple-l cu răbdare şi bucurie închipuită
cândva le vei cunoaşte şi vei râde de toată această întâmplare înşiruind printre firele de iarbă şerpii îndoielilor înveliţi în pergamentul din care inima ta se aude cântând fără praguri fără opriri cântă

trăsura cuvintelor întârzie
poştalion al banalului te întâmpli cititor al propriilor aşteptări pe piatra de hotar dintre a fi şi a rosti două cuvinte

plesnitura de bici nu întârzie

imagine: Vladimir Kush