mi-ai spus că eşti bolnav
suflete cu gândul buimăcit de orgoliu
şi dacă nu ai fi bolnav
de câte ori ai aspira otrava propriilor aprecieri
propriilor cauze ale întunericului
din cotloanele neştiute nici de tine
şi unde ai mai rămâne în nopţile inimii tale
dacă nu ai rătăci poverile gândurilor
dacă nu pe banca unei prietenii profunde
unde te regăseşti omule bolnav
când plinul manifestărilor orgoliului tău
răsuceşte umbrele şi le transformă în umbrele
când ploile propriilor rostiri sunt acide
suflete bolnav de gând leşios
de câte ori crezi că viaţa
te lasă să joci biliard cu minţile oamenilor
cu inima pământului în care hora dracilor se joacă intens
şi mai ales
mai ales se uită privirea spre cer
de câte ori timp năbădăios crezi că aurul negru
redevine aur vechi
printre răsăriturile şi apusurile
soarelui negru soarelui alb al fiinţei
aflată încă în căutarea podului de lumini
şi dacă
podul de umbre s-a dărâmat
paşii de gând calcă apăsat
în inelul de timp ai avansat
atinsă de viaţă circumferinţa a explodat
ce faci suflete cu gândul buimăcit de orgoliu
cât mai apeşi pedala roţii
amfora s-a spart
între gând şi uitare
pasul e un salt peste acordurile false...
imagine: Vladimir Kush
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu