un desen bizar
o aruncătură de pietre şi o vergea de argint
alcătuiesc acum puzzle-ul trecutului
nu mai ştiu cum să-l ordonez
apoi să-l închid iar şi iar între patru laturi de lemn
piesele saltă spre cer apoi revin vertiginos
cu un vârf rebel în inima mintea sufletul meu
nu mai ştiu cum să refac puntea cuvintelor
prin gândurile pe care le aştern
un colţ de timp a rămas înfipt
într-unul din pilonii punţii
între real şi real visul îşi frânge aripile
îl scald în muzica lui Mozart
şi în imaginile clare ale naturii
vreau să scriu
colţul acela de stea rămasă neîmplinită
dansează între zâmbet şi răscolire
înmiite fragmente de timp lasă iar şi iar zgârieturi
ignor durerea
şi las degetele să danseze pe taste
haos de lumi amplifică metaforele
în liniştea nopţii cu ochii pe puzzle-ul fracturat
număr oile-gânduri până la saturaţie
când şi când aşchii din crucea dublă strigă
pe umărul gol corbul îşi aşterne ghearele
cu ciocul frământă timpanele obosite
şoptindu-mi tăcerea lui înţeleaptă
mâine dimineaţă
voi aşterne pe nisipul poeziei firimituri de pâine
încă un prieten îmi va răscoli timpanele
cu tăcerea lui albă
tu îmi scrii bucuriile tale
şi-mplineşti un ritual al prieteniei
dintre călăreţul de inorog
şi fata cu cercel de scoică
mâinile îi aleargă spre cer
cu tâmpla stângă clocotind uitare
tâmpla dreaptă
mângâie cu zvâcnetul ei
cartea aninată deasupra versurilor
unui timp născut netrăit dorit cuminte
până la împlinire prin înţelepciune
aşteptarea nu-i grea
colţul acela de timp să-şi pregătească aripile
să primească în miezul fierbinte zborul
cu dorul în cioc să lunece aerului jertfă
umplând banca aşteptărilor cu bucurie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu