când unde cum nu mai contează întrebările
într-un vas de argilă adun toate amintirile toate cuvintele visurile - păsări cu ochi de copil
îndrept hăinuţele care stau pe scaun de zece ani le îmbrăţişez
înainte le amuşinam parfumul
acum nu mai are rost
Doamne ştiu
mâine mai adun în rucsac un an în care mi-am dorit mereu să mă iei
ştiu Doamne că umbra o vrei pictată complet
la şcoala de artă a visurilor peisajele portretele treptele scărilor se desenează complet
uneori ierţi mâna de culori şi le aşterni tu după ce melcul îşi lasă cochilia dar pe tipsia de aur vechi a cunoaşterii
mai târziu Tu o aduni şi o transformi iar şi iar în melc
caut Doamne caut ieşirea din labirintul în care am început să mă rostogolesc de plictiseala urâtului uman
nimic nu se schimbă totul se amplifică esenţa rămâne aceeaşi
vorbele sunt în plus
ia-mă Doamne să închei contractul păgubos cu şarpele fricii
îi las lui profitul
spre Tine Doamne vin aşa cum m-ai lăsat Tu odată demult
ce greşeală Doamne să vin aici
cineva îmi cântă despre bucurie mereu
am tot adunat roua de pe tălpile goale să reconstruiesc castelele de apă
în zadar
frumuseţea dacă vrei să o trăieşti o trăieşti atât cât îţi este dată
restul devine aşchie în plus la crucea pe care o porţi
strâmbă cruce apare la orizont şi oamenii încep să cânte fals
ia-mă Doamne înainte să mi se mai spună la nesfârşit la mulţi...
cât de ciudat este să te naşti într-un nouă să pierzi ce ai mai de preţ într-un 3 i
apoi într-un 9 f să pierzi iar ce ai mai de preţ
iar tu să trăieşti ca o moară stricată
să toci pietrele vieţii înainte fără părul sărutul zâmbetul ochilor
hohotul părului copiilor tăi
stupid!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu