lumea crede că timpul diluează trăirile
emoţiile se amplifică şi ajungi pe marginea unei cărări
să numeri vârfurile pietrelor care ţi-au ascuţit paşii
când visul ideile înecau miracolele
în puţul adânc al grădinii mântuirii atât de căutată
de mireanul obosit să mai lupte cu sine
să mai adâncească treptele până la noua dimineaţă a sufletului
după o îndelungată apocalipsă
vorbele goale umplu amforele aşteptărilor cu flori de plastic
fals argint îmbinat cu pucioasa gândurilor înnegrite de fumul omului
de a-şi crede raţiunea liman pământului
când printre umbre alergi
conturul animalului sau păsării dăruite de Domnul ţie semn
te readuce de pe poteca ispitei şi a vrajbei către răsăritul lunii mai întâi
şi dacă ai ochii deschişi regăseşti piatra lunii în pasul uitat voit sau nu
după o pleiadă de uri nerostite ce ţi-au umplut amfora răbdării
cu fluidul amar al neputinţei de a rămâne om
câine tigru pisică privighetoare corb pescăruş
oricare din ele îţi împlinesc inelul de aer în care mintea răsuflă liniştită
uitând să mai nască monştrii îndoielii
lumea crede că timpul diluează trăirile
apoi le stinge ca pe o ţigară mâna omului indiferent
inconştient că este visul Domnului materializat în blândeţe
pentru a proteja
niciodată a stăpâni
viaţa pământului în toate manifestările lui
omul nu este stăpân nicăieri
şi a uitat acest rol al bucuriei de a fi protector blând al animalelor
al plantelor
a tot ceea ce mişcă în lumea asta atât de speriată
de pierderile de cunoaştere autentică
simplitatea iubirea prietenia blândeţea sensibilitatea
dansează hora îndepărtării din ce în ce mai intens
într-o peşteră a lumânărilor aprinse
şi aşteaptă reîntoarcerea la limanul privirii sufletului omului
în întunericul dens în care
cu toată tehnologia inventată răsuflată impusă sau nu
încă nu a aprins lumina...Lumina Lui
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu