îţi cânt zi de zi
cu glasul aşezat comod pe vârful tăcerilor tale
te resping ca pe un con răsturnat în găleata cu nori
realitatea taie conurile lăsându-le indecent expuse ploilor acide
devin aproape kitschuri în jocurile galant exprimate
de elementul masculin
din cartea cu filele întoarse la capete
îmi place cântecul tău
gândesc la răcoarea unui nuc în care
lacrima e lăsată lejer sprijinită cu cotul umbrei
pe spătarul unicului scaun permis
scenografia e prea încărcată
doare dar firesc e să nu conteze
declaraţiile aparent calde trezesc monştrii
orgoliile mărşăluiesc disperat pentru drepturile lor
neînscrise în cartea indiferenţei accentuat descrise
în prelungile şedinţe ale repetebalilelor erori
îmi cânţi zi de zi cu glasul aşezat comod
alături de cotul lacrimilor răsfirate decent pe filele unu şi şapte
ale cărării pierdute
rătăcim amândoi printre cuvintele devenite demult rădăcini
capetele lor ne împiedică
odată
din noi vor creşte alte şi alte rădăcini
pe margini de gânduri neterminate în coada de peşte
alegem coada şarpelui -
e o soluţie în ton cu finalul înţelept al unei vieţi trăite până la
via strigare a orbului când termină tabloul
şi aruncă pensulele într-un pahar umplut pe jumătate cu...apă
--------------------
sursa imaginii:
http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2013/07/maica-siluana-cand-vorbim-cu-noi-insine.html
Maica Siluana: "Când vorbim cu noi înşine, ne asemănăm cu şarpele care-şi mănâncă singur coada!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu