vineri, 31 mai 2013

dialog


o ramură
râde din plin de copac
o alta priveşte
din gol de pământ

dialogul începe-ntr-o
rază de soare
se termină brusc
într-un pas de mirean
şi-o mână rupând
din pământul cu glas
ramura vie

scorbură creşte
în copacul din care
ramura mută
iar şi iar glăsuieşte

verdele ţipă
în ziua dintâi

cea finală
se umple
de râs şi noroi

trapul calului plânge

înalţă privirea

ramura frântă
ridică omenirea

la pas calul trage
carul de vorbe

goale-n rostire
pline-n citire

fraza se umple
de lacrimi nevoi

Doamne cât mai suntem
proşti nătângi şi goi?

imagine: Artist : Graham Gercken
Landscapes, ArtWorks selected by Musica Pittura e Dintorni

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=634718896557235&set=a.634623613233430.1073741833.200102826685513&type=1&theater























nimeni nicăieri



lasă-mi Doamne
cuvintele să râdă

le laşi Doamne
ştiu
eu las gândul să plângă

între ţărm şi munte
verdele în ecou răsună
inima stinge candela zilei
noaptea visul
în păr se destinde
în pumni zăvoaiele
umplu
versul de sunet
flori de uitare
pe pajiştea simplă
în rod se-nfiripă
numai sunt -sunt
între armă şi pace
melcul din ploaie trezit
cochilia-şi desface
spirala suie
nu mai coboară
cineva vocea-şi ascute
coboară
în poezie nu mai scriu
mâna-mi creşte spre cer
arunc rămăşiţe
din falsul stingher
pliez foaia strâmbă
îndoi capătul
foi...
început re-nceput
lacrimă-n ploi
uit cifra
doi moare
trei cearcănul stinge
nouă se-aprinde
în şapte orbi
noi
........................

pustiul plinătate
rod viu seacă minte
nimeni în ieri
nicăieri în mine



cioara şi sârma ghimpată




număr clipele
cocoţată pe gardul
cuvintelor sărace

ascuţite chemări
îndeamnă gândul
să rupă zborul
între a pleca
 şi statica infinitelor cruci
înşirate lanţ semantic
într-o rugăciune
 a austerităţii

pâine cu apă
şi firimitura de verde

e destul
pentru trupul sătul
de gesturi
teorie şi practică
adâncite într-o mlaştină

nimicul
îşi aşterne tacticos
 tabla de şah
şi numără pionii

un cal
aleargă deasupra pieselor

trapul se rupe

ascultare
şi zgomot nesfârşit

inutilitate
într-un artificiu de calcul
depăşit

număr clipele
le aştern pe rafturile minţii
închid dulapul
şi uit
pas cu pas
îndrept spinarea
 încovoiată în dureri
 închipuite

fruntea-mi atinge
un nou început

număr nimicul
din glastra în care
petalele florilor
descriu infinitul
pe o cruce fără cap

pe masă
lângă vasul cu flori
un covrig
aşteaptă răsturnarea

totul e permis
vertical îl sprijin
de argila modelată

alături
ochii Părintelui
aproape fulgeră
tac
ascult
reîntregirea crucii

mă rog























trap










 
















pocnetul crengilor
în flăcări se scurge
unde mintea
n-ajunge
unde trupul
n-ajunge

focul se-nalţă
pocnet de palme
mintea adoarme

pasul tresaltă
sufletul aşteaptă
aleargă tigrul
pluteşte gândul
visul se-ndreaptă
spre noua poartă
inima-n treaptă
pulsul trezire
ruga-n privire
rostirea-i şoptire
pârâul prin pietre
învaţă să ierte
lecţii de curgere
trupul în fulgere
aleargă aleargă
blocaj într-un lemn
copacul e greu
trunchiul e frânt
din el
ramură nouă
frunza-nţeleaptă
deschidere-aşteaptă
mireanul întreabă
răspunsu-i tot treaptă

totul se-ndreaptă

pocnetul crengilor
în flăcări se scurge
unde mintea
n-ajunge
unde trupul
n-ajunge

focul se-nalţă
pocnet de palme
mintea adoarme

pasul tresaltă
sufletul aşteaptă
aleargă tigrul
pluteşte gândul
visul se-ndreaptă
spre noua poartă
inima-n treaptă
pulsul trezire
ruga-n privire
rostirea-i şoptire
pârâul prin pietre
învaţă să ierte
lecţii de curgere
trupul în fulgere
aleargă aleargă
blocaj într-un lemn
copacul e greu
trunchiul e frânt
din el
ramură nouă
frunza-nţeleaptă
deschidere-aşteaptă
mireanul întreabă
răspunsu-i tot treaptă

totul se-ndreaptă 

























vid plin în gol


  









până la urmă
cerul revarsă bucurie
în fiecare gest

în sacul plin de fire
argint se împleteşte
cu aur vechi safirul
cristale mărginite-n
nemărginirea firii

las fiecărui gând
punctul de început

capătul
infinitul
l-atinge şi se-ntoarce

e bumerang de astre
lăsat să fugă-n timp

din imposibil toarce
motanul versul strâmb
apoi îndreaptă gheara
spre inimile surde

le strică somnul verii
în mai iar se întoarce

în ghem de idei fine
ţese velinţă albă

la gâtul întâmplării
se-anină câte-o salbă

şi iar pietrele arse
în mâna firii prind
glasul primăverii

se-ntorc mereu în t-imp

pe ţărm
pasul se-ndreaptă
în depărtări priveşte
pasărea armoniei
cu cioc întors spre cruce

un val
în unghi străluce
adună scoici şi pietre

omul e orb
ascultă
pacea în pi-ruete

i-un dans de visuri pline
de psalmi neinventaţi
sau nerostiţi prin lume
luminii feţi redaţi

Tu Doamne-mi
laşi în mintea
plină de întrebări
răspuns iubirii sfinte

vid plin
în gol

Numele Tău                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     
artist: Vladimir Kush                                                                                                                                              



joi, 30 mai 2013

gând de seară 30 mai 2013


se lasă timpul deasupra uimirii de a fi
între două suspendări deasupra pământului
pe podeţul dintre adevăr şi imaginaţie
simplă unealtă
de prins în palme
şi-apoi de aruncat în magazia nonvalorilor

cât unde şi de ce atâta superficialitate
în a privi interioarele odăilor sufletului
celor ce încearcă a ne fi prieteni
sau a ne fi
acele invizibile mâini pe umăr
în fiecare secundă
palme fierbinţi
vizibile sau invizibile
săltându-ne firea la răscruci
sau susţinându-ne ceafa răcoros
când tensiunile menţin prelung timp
şedinţa răzvrătirilor inutile
în faţa sorţii
a degustării otrăvurilor autentic omeneşti
inventate şi reinventate cu migala urii
şi a fricii de a fi
ceea ce am fost daţi a fi pământului
de Iubirea Lui

cât ne mai oblojim minţile
sufletele inimile cu minciuni

cât Doamne
 

a-cu-te


"triunghiul lui A"




 izvorul gândurilor:

  "Poetul cu insemnarile biciclistilor/ lunetistilor si-a disperarilor de sine/ duse-n pragul lui atunci cand/ ultimul gand ratacea-ntr-un nod/ definitiv/ nimicul s-a strecurat/ suparat pe lume/ insingurat/ gemenii-si aduna firea/ pun temei in manastirea/ cu iubirea/ "unde când prin ce uimire/se ridică o grădină/ boreal de ancora/ intamplare de atunci/ sta acum iar marturie/ ca un vis pe dig de ieri/ o trompeta-si cheama lumea/ in lumina din genunea/ dar în dar prin dar se prinde-n/ cuib de barză-n calendar/când abia un fir de verde/ prinde-a-nfiripa un car/ dintr-un A si-un punct de zar" / aici/ ti-as aduce aminte/ triunghiul lui A/ in care-ti daruiesc o mare/ stergandu-ti indoielile/ si singura intrebare/ incolteste-un raspuns/ cu vederea-n fereastra deschisa spre plaja cu suflet/ exact ca acum"  - ymp

 *

cu lumină în privire
şi o candelă aprinsă
 privim flacăra iubirii
din trecut prezent acum
 din prezent trecut acum
şi lăsăm pe-un fir de aţă
bucuria retrăirii
şi-a trăirii deopotrivă
 într-un galben auriu

 cer de vis de gând de stele
 împresoară infinitul
vechi şi nou deopotrivă
până când
pe pânze-ntinse
bucurie  regăsim
tu aed
al lumii vii
pictor gând
deschis luminii

bucurie să îţi fie
fiecare tuşă blândă
aşternută în tablou
 până când în ochi
 un înger
 din petalele de iris
îşi va prinde un surâs

 într-un iris se mai zbate
 lacrima în vis de iesle
celălalt culoarea cântă

la final
tu te-ai decis

 îmi vei spune fericirea
 în lumina unui chip
neuitat
 iubit de suflet
 şi de tot ce te-a descris
 te descrie
 conturează
 ici în lumea asta mare
 şi-ntr-un univers deschis
























 **

 sar acum
 triunghi aşteaptă
 într-un A prea indecis
de a lumina răspunsul

 frică de o rană nouă
 de o prăbuşire-n haos
 de un gol din infinit
 chiar de infinitul oblu
 de un vis numit prost-scris

 din ce spune versul sigur
 aşternut de mâna ta
 măru-i un întreg
 - integru –
 ancoră-n cerc circumscris

în el
triunghiul primeşte
rostogol în spaţiul scris
 pe o poartă a-ncercării
 un răspuns

nu e iad
 nici paradis

 este viaţă în durere
 este viaţă luminată

 A-ul în triunghi îşi lasă
 înspre vârf
gândul să zburde

 când ajunge-n
punctul Vieţii
 lasă vremii în răscruce
 gândul unic
ruga simplă:
 Doamne
 Numele Tău

 Cruce





















***
dar în dar 
din dar aleargă

floarea inimii deschide
înc-un infinit petale

 îndoiala-i la răscruce

când se stinge
întuneric nu se-aşterne
dimpotrivă
flacăra îşi re-nnoieşte
bucuria-ntru lumină


miercuri, 29 mai 2013

ţie



îţi scriu ţie
prietena mea cu inima de aur
şi sufletul de platină
între două ţărmuri albe
adăpostesc inima ta
iar sufletul
îl învelesc în aurul vechi
nu spun rugăciuni lungi
nu rostesc plajele de cuvinte
prelung încătuşate în lacrimi
surâd unicului nume
care umple ochii de lumină
sufletul de căldură şi forţă
şi spiritul de iubire
Doamne!

(lui Carmen P.)


marți, 28 mai 2013

a-cu-te


mă întreb cât mai pot fi om
dacă între mine şi cer
lângă un copac fără frunze
rostirile se aruncă repezi
precum pârâul de munte
între două imagini multe imagini
în care nu mă mai regăsesc

îmi răspund fragmentat
să merg mai departe cu toate piesele
poate le mai răstorn puţin printre oameni

îmi răspund fragmentat
pe cotorul unei cărţi pe care două nume
- frumoase ce-i drept -...
vibraţia lor mă înnebuneşte
văd simt şi le presimt acutele
un si-bemol1
un do2 al Tenorului universal
caut sau mai bine
las să curgă molcomele peregrinări
ale sunetelor joase 
printre ierburi amare sau dulci
ating pietrele 
şi nisipul din adâncurile pârâului
cu pasul tăiat
de la glezna cu ligamentele răsucite
în coborârea scării
uneori de la părinţi până acasă
scările te fură
îţi fură paşii
când aştepţi ajutor
ajungi să te târăşti ca un şarpe
prin visurile unui copil buimac

al treilea nume îmi este indiferent
al patrulea nu se vede
stă în coroana inimii şi mă ascultă mereu
uneori aruncă daruri în scântei formulate

aerul le primeşte
uită să mi le adauge
în buzunarele zdrenţuite
ale gândirii aproape
cea departe
le surprinde şi fericită le tace

nu mai întreb
nu mai răspund
tăcerea e sfântă
tăcerea înghite furtunile
ascult şi le ascult
pe cele două neliniştite-liniştite
care tulbură copacul fără frunze
înainte de înmugurire

se lasă cu un răsărit şi apus
cu mâinile strânse în mijlocul soarelui
între tăcere şi sunetele înalte ale eliberării
 

luni, 27 mai 2013

cu sângele ce faci



un veac de singurătate
stare amorfă
piatră pe piatră ridici în cartea sufletului
 
apoi rând pe rând 
transformi pietrele în fire de nisip
vrei o plajă o scoică a ta în care să aşterni curat tot ce-ţi lipseşte
cu gândul unic să te înveleşti
să aştepţi trecerea furtunilor

aerul încropeşte forme geometrice complicate
tu simplu îi răspunzi cu o demonstraţie calm greşită
linii drepte nu există
curbe arcuiri de trăiri desfăşori în inima pământului
apoi ridici capul cu fruntea plină de cute
şi spui clar:
plec

un veac de însingurări adunate pe linia orizontului
spuneau că viaţa fără copii este un iad
aşa este
regăseşti raiul în tine şi într-un copil cu genunchii la gură adunaţi
eşti tu şi încă ceva aparte
nedescoperit

te frămânţi inutil
să furi un zâmbet deschis
jocul nu se mai termină
jocul celorlalţi
al tău nu s-a născut
ai în buzunar un teatru de control cu o scenă largă
o micşorezi pe măsura timpului biologic
apoi saluţi respectuos
zâmbeşti Domnului
şi pleci

inima stă
te ascultă o vreme
aruncă lesturile
şi te lasă să dezlegi chingile dintre tine
şi o carcasă de cuvinte organe interne-externe

cu sângele ce faci

 



Deuter - Sands of Time


repet-abil


am rămas ca o poartă de timp
între închiderea ochilor şi ridicarea pleoapei
fără efortul primirii căldurii soarelui
se înţeleneşte cuvântul
deasupra orbitelor lumii
când spaimele coboară în adâncuri
şi rămân acolo veacuri la rând
fiinţa clipeşte la fiecare răsărit de naştere
când pământul îi primeşte conturul
se aud clopotele se aude toaca
a naştere renaştere
oamenii sunt surzi
rar se trezesc din bâiguiala unor rugăciuni statice
repetate ca pe o listă de cumpărături
cât de simplu ne-ar fi tuturora să rostim simplu: Doamne
apoi să gândim binele liberi liberaţi de urât

poartă de timp în inima nărăvaşelor trăiri
ridic salba de aur a cântecului omenesc
într-un vers
tac apoi zilelor şi nopţilor
aşteptând naşterea unor file prinse în adevărul sacru
unicul care poate păstra veşnic aprinsă flacăra existenţei curate

încerc timpului măsura vântului
în bătaia repetată în fruntea
şi tâmplele năucite de atâta goliciune umană

rămân poartă în inima sărutului înserării cu noaptea fiinţei
ivărul îl înnoiesc repetat
lăsând razele soarelui să-i ascută unghiul deschiderii...


duminică, 26 mai 2013

Ain't Got No, I Got Life - Nina Simone


fragmente rătăcite



cum ar fi să dansezi step
pe apa sâmbetei
să prelungeşti izvorul cuvintelor
spre alba noapte a tuturor dorurilor
apoi sătul de aşteptări
cu valiza în pragul depresiei
să ridici indecent
coviltirul unei căruţe
plină cu volumele de poezii nescrise
ale noului timp
ale noii bucurii
ale noii fiinţe care eşti

mişcarea spre sus a braţului
naşte umbre

lăsarea spre jos a palmei
lasă măsura bucuriei
să-şi umple ulciorul cu apă vie

privirea ţintă
spre ramura măslinului înflorit
sau a teiului gândurilor rostite în rugi
în unic Nume
imprimă dansului tău pe apa sâmbetei
o duminică liniştită
în care trezirea se face odată
cu prima bătaie în trup de toacă

odată trezit
poţi bate de trei ori clopotul
pentru a simţi cum fragmentele rătăcite
se întorc

nu aceleaşi

undeva cândva
ai lăsat jumătate de floare
în pumnii strânşi în durere ai copiilor
cu ochii din ghindele cerului

imagine: Jean Moral. Alteritate
 

Marc Enfroy - Safe And Secure ''UNCODITIONAL'' 2011


praf-(f)umat



picioarele ard
sub tălpi infinite şiruri de viermi
speră cuvintelor alinarea
gânduri fără limite
fără cuprinsul adâncit în repetabile uitări
şi o latură ruptă a dulapului
înfiptă zdravăn
în peretele exterior al camerei
scârţie înduioşător

nu mă lasă să-l îndrept

nu dulapul

el
- o umbră a unui vis

dansează tango cu gurile străine
vals cu nimicul din interiorul camerei
step pe podeaua întâmplărilor
nu face nimic ca să atingă treapta următoare

doare calm doare rece
doare tăcut

strig uneori sămânţei de chimen
să-mi potolească forfotul din stomac
beau ceaiul calm
zece minute pun capacul pe vasul micuţ
apoi plec

bucătăria s-a parfumat
(am scris iniţial praf-umat.
era mai corect cred)

totul îşi reia
plictisitoarea mişcare
de du-te vino

şi eu

el dansează step
pe podeaua întâmplărilor

în fapt pot spune că
a rezolvat lupta cu nimicul

acum sunt fraţi de cruce
monologhează alături
dansează alături
step
pe podeaua încercărilor
el rosteşte...întâmplări...
 
 

MICHEL PEPE LE LAGON D´EMERAUDE


ce nu sameni (tot culegi)


unde când şi prin ce iesle
regăsit-au sfinte glasuri
animalele plecară
trupul greu înspre pământ
numai oamenii cu pietre
şi cuvinte de ocară
împlinit-au datul sorţii
în trădare prin urâtul
veşnic rege
reales

regele-i pe viaţă mândru
şi aruncă-n glod şi soarta-i
şi ce vine şi ce trece
lasă timpului în preţ

mai adună câte-o lege
mai împarte ortul firii

rege rege
tot urâtul
ne rămâne de cules

spune înţeleptu-n barbă
tu ce semeni
aia-alegi

dar când sameni frumuseţe
şi în ochi priveşti urâtul

cum e Doamne

numai gândul
oaspete nu prea dorit
venit dintr-un nevăzut
anume
poartă mâna la cules

poate fi o încercare
şi chiar este
n-ai de-ales

treci prin vieţi
cu fruntea-n soare

ce nu sameni
tot culegi...


Contradanza ( Vanessa Mae )


câte cruci

taina zicerii curate
mă îmbracă
mă despoaie

fug prin lume
mi se-arată
visul strâmb
în porţi de gând

vântul
nu mai bate blând

trupul se chirceşte-n
gloduri
de cuvinte aruncate
învelite-n straie noi

vechi sunt toate-n
harta vieţii
noul
e lăsat să moară
pe o prispă
părăsită
dintr-un sat
al nimănui

latră câinii
latră oameni
nu mai ştiu
ce-i vorba blândă

se aruncă pietre-n
păsări
zborul e tăiat
în foi
de-ntuneric
de lumină
artificial lucrată

împletite-s
bancuri proaste

jocuri îmbrăcate-n
ură
sparg prin mine
lungi tuneluri

fiinţe sufocă
orbi

orbi se nasc
şi mor în spaime
toţi aceia care strigă
libertatea-n
false aripi

Doamne
ce mai e cu noi

cine suntem
unde mergem
câte cruci purtăm
deodată

pe-unde mai umblă
curată
credinţa
rază de soare

suntem oameni
suntem fiare
cine suntem oare noi

lespede de gânduri
repezi
luntrea poartă
peste râuri
întrebări răspunsuri
sapă
câmp de cruci
se-ntinde-n zare

Doamne
unde umblă ea
credinţa
cine şi-unde suntem
oare



sâmbătă, 25 mai 2013

între două frâie



 
 
 
 
 
 
 
aleargă aleargă timp netrăit
lasă omului timp să înveţe târârea
apoi trapul înţelepciunii
mângâierea Domnului într-un trup zvelt
arcuiri de mişcare
într-un poem al alergării

liberă eşti minune
cu toate zăbalele şi frâiele
şi ura omului
când eleganţa ta
desăvârşeşte geometriile alergării
când sub copite
potcoavele
în scântei îşi bucură umbrele

aleargă minune a încercărilor
când ţarcul gol
devine pedeapsa omului
şi lacrimile crocodilului cu trup de cruce
aruncă în scântei
apa murdarelor sale trăiri

aleargă minune a câmpurilor
şi pajiştilor bucuriei de a fi

între două frâie
se ridică în cuvânt coama ta
înveleşte dorurile toate
le aruncă sferă de timp
într-un infinit mort
nu renaşte
se naşte din potcoavele tale
altul
rotunjind plajele sufletelor retrezite...


http://www.youtube.com/watch?v=0ODfEkuLhgI