nimeni nicăieri

lasă-mi Doamne
cuvintele să râdă

le laşi Doamne
ştiu
eu las gândul să plângă

între ţărm şi munte
verdele în ecou răsună
inima stinge candela zilei
noaptea visul
în păr se destinde
în pumni zăvoaiele
umplu
versul de sunet
flori de uitare
pe pajiştea simplă
în rod se-nfiripă
numai sunt -sunt
între armă şi pace
melcul din ploaie trezit
cochilia-şi desface
spirala suie
nu mai coboară
cineva vocea-şi ascute
coboară
în poezie nu mai scriu
mâna-mi creşte spre cer
arunc rămăşiţe
din falsul stingher
pliez foaia strâmbă
îndoi capătul
foi...
început re-nceput
lacrimă-n ploi
uit cifra
doi moare
trei cearcănul stinge
nouă se-aprinde
în şapte orbi
noi
........................

pustiul plinătate
rod viu seacă minte
nimeni în ieri
nicăieri în mine