şopârlă a răsăritului

 

 

 

 

 

 

 

 

mă rostogolesc
între şi tine şi iarbă
paşii îţi trec din cuvânt
prin trupul meu

absurd înţeles
al iubirii de a fi
potecă
şi pământul prin care visele
sufocă viaţa
cu încă o minciună
a întâmplării
aştept să strige călcâiul
şi maleola să explodeze
în rădăcini de vers alb

mă strecor
între mişcare şi amorţire
trăirile-şi fac harakiri

îndrept iarba cu palmele
tălpile ard

dincolo de piatra cenuşie
chipul tău mă mângâie

las degetele libere
prind sărutul de dimineaţă

mă întorc în starea de sămânţă

calci cuvintele
ca o şopârlă a răsăritului
rămâi cu spinarea încordată
arc de verde în iarba arsă

verde ţi-e şoapta...