prezent când...

 



















inima surâde anotimpului
dintr-o piatră
se ridică libertatea într-un con de pin
într-un spin sau ac
din aceeaşi umbră a unui vis fără hotare
la barieră întoarce capul copilul cu ochii de vânt
şi mâinile din contururi de fragi
pe limba copacilor rosteşte primul şi ultimul verset
al Psalmului 1-0-2
fără acoperişuri materiale
aleargă printre zile şi nopţi tăcut
întrebările sunt interzise
deşi-s rădăcini
în răspunsurile care vin neîncetat
odată cu orăcăitul broaştelor
la început de primăvară
în şi pe lângă lacul din parcul circului
circulară aşternere de trunchiuri uscate
hohote de râs pictate atent
de mâinile omului cu picioare de lemn
lemn de nuc de tei
dreptunghiuri triunghiuri cercuri
arcuri şi sferturi de cuvânt
într-o bucurie a continuităţii cercurilor
stadiul de cerc fără aer
copleşeşte deschiderile spre infinit
iubesc cercul până la circumferinţa lui
îngroşată de trecut
trecuturi
un prezent continuu dormit
de ochii blânzi
îndreptaţi spre cer

te privesc dintr-o sferă fără anotimpuri
cum păstrezi primăveri ierni, veri şi toamne învechite
întreb fără aşteptări
cât din toate acestea te împlinesc
îmi răspunzi într-un târziu la salutul bucuriei
Hristos a înviat
cu încă un calup de trecut
sfâşiind fără ştire
încă un calup de prezent

privesc în oglinda primăverii trăite acum
pasărea
în spin îşi lasă trupul
în tăcere

câte cercuri mai pictezi
între trecut şi prezent
în trecut şi prezent

prezent când...