repet-abil

am rămas ca o poartă de timp
între închiderea ochilor şi ridicarea pleoapei
fără efortul primirii căldurii soarelui
se înţeleneşte cuvântul
deasupra orbitelor lumii
când spaimele coboară în adâncuri
şi rămân acolo veacuri la rând
fiinţa clipeşte la fiecare răsărit de naştere
când pământul îi primeşte conturul
se aud clopotele se aude toaca
a naştere renaştere
oamenii sunt surzi
rar se trezesc din bâiguiala unor rugăciuni statice
repetate ca pe o listă de cumpărături
cât de simplu ne-ar fi tuturora să rostim simplu: Doamne
apoi să gândim binele liberi liberaţi de urât

poartă de timp în inima nărăvaşelor trăiri
ridic salba de aur a cântecului omenesc
într-un vers
tac apoi zilelor şi nopţilor
aşteptând naşterea unor file prinse în adevărul sacru
unicul care poate păstra veşnic aprinsă flacăra existenţei curate

încerc timpului măsura vântului
în bătaia repetată în fruntea
şi tâmplele năucite de atâta goliciune umană

rămân poartă în inima sărutului înserării cu noaptea fiinţei
ivărul îl înnoiesc repetat
lăsând razele soarelui să-i ascută unghiul deschiderii...