suntem vise risipite pe colţuri de stânci
când lăsăm cuvintele să lunece în hăul speranţelor
ne potopesc ploile
iar fulgerele curăţă spaţiul cu trupurile noastre
arse în febra căutărilor
sufletele lasă urme pe stânci
inscripţii pe fiecare hotar fiecare prag învelit cu lumina Lui
şi umbrele paşilor printre sensuri
în cioburi ne răzvrătim
când vulturii strică armonia literelor numelor noastre
cu ciocul vechi
cel nou reface alcătuirile dăruite de Ochii Lui
zbor şi lunecare ne este viaţa
în urma creşterii prăpastiei dintre a fi Om
şi a fi pur şi simplu
păpuşi din lemn
cu sforile legănate deasupra principiilor false
dorinţe nesfârşite ne urmează într-un convoi al risipei voinţa
prin păduri de foc ne strecurăm
luând cu noi vârfurile ramurilor brazilor de nădejde
în care aşternem cuminţi globurile mirul bucuria lumina gândului viu
manifestat în sunetele tăcerii rugăciunii
spovedanie în faţa verdelui
izvor de aşteptări şi trezire deplină
după un somn de veacuri
pe orizontala unei cruci de pământ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu