întârziere

am întârziat
tabloul cu ramele îndoite
a fost aşezat pe pereţii din sarea pământului
conturul nu se mai vede
mâinile plâng
ating cuvintele
sufletul aleargă şi acum prin ploaia unei iubiri promise
în palmele Domnului
mângâierea Lui lasă arome sfinte

ca un cui în pumnii strânşi ai literelor
ridic poemului schela recunoaşterii

îl nasc greu între două salve de paşi
spre tine

îţi mai aduci aminte marea
sărutul ei
când ţărmul i-a primit încrucişarea de valuri
pe creasta celui mai înalt
am zărit amândoi crucea

palma ridicată a visului
mântuia răsăritului frământările
şi nouă 

timpul acesta atât de aspru
alcătuit
din ceara lumânărilor neaprinse
se topeşte adesea
într-o înserare în care
eu îţi scriu
tu citeşti
apoi dormim străfulgeraţi de amintiri
fiecare are un buzunar al lui
ascuns la pieptul iubirilor frânte...

am întârziat
tabloul e gata
un singur amănunt
îşi lasă întrebarea pe pânză
ca o semnătură subtilă
a răspunsurilor ce vor veni
odată cu sărutul mării cu ţărmul
când valurile-şi încrucişează drumurile
o singură dată
apoi se sting fericite

pe nisip
rămâne bucuria întâlnirii

noi atât vedem...
----------------
imagine: cerul a căzut pe pământ...