| până la urmă cerul revarsă bucurie în fiecare gest în sacul plin de fire argint se împleteşte cu aur vechi safirul cristale mărginite-n nemărginirea firii las fiecărui gând punctul de început capătul infinitul l-atinge şi se-ntoarce e bumerang de astre lăsat să fugă-n timp din imposibil toarce motanul versul strâmb apoi îndreaptă gheara spre inimile surde le strică somnul verii în mai iar se întoarce în ghem de idei fine ţese velinţă albă la gâtul întâmplării se-anină câte-o salbă şi iar pietrele arse în mâna firii prind glasul primăverii se-ntorc mereu în t-imp pe ţărm pasul se-ndreaptă în depărtări priveşte pasărea armoniei cu cioc întors spre cruce un val în unghi străluce adună scoici şi pietre omul e orb ascultă pacea în pi-ruete i-un dans de visuri pline de psalmi neinventaţi sau nerostiţi prin lume luminii feţi redaţi Tu Doamne-mi laşi în mintea plină de întrebări răspuns iubirii sfinte vid plin în gol Numele Tău artist: Vladimir Kush  |
Minunat poem!
RăspundețiȘtergere