"NUN KA SA UGULAS PA IDIM KARA I" ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ "Omul (nobilul) care ştie tainele va merge în ceruri"
duminică, 23 octombrie 2016
clepsidră umbră
în fiecare glas
e o izbândă-anume
un fir de praf
dintr-o clepsidră umbră
cândva s-a spart
acum se re-ntregeşte
liber să cânt
mă înfirip pe creste
floare de colţ
rămasă-n vânt ninsori
...................
petala aspră
lunecând pe văi
privire ascuţită-n
fiecare vârf
sunt stea amară
sau
ultim amurg
pictat de an
prin vii
---------------
o cruce-n care
se adună
întreaga turmă
de speranţe
urnă
în care stă cenuşa
umedă să curgă
cuvânt de dor
risipa unui pas
răsfrângă
întreaga viaţă
prin moarte retrăită
în fiecare glas
există-o simplă undă
din ce a fost
din ce-a rămas
în dungă
privirea răscolită
de un vers
sau de o rugă
din cartea sfântă
veşnica spirală
să ajungă
ovalul unei vieţi
clepsidră umbră...
Anne Marie Bejliu, 23 octombrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu