l-am privit pe om

cum dezlega tâmplele unui cireş
cu gura căscată fura frumuseţile
le mesteca grăbit
scria un poem al verii 
strecurat printre primăveri

iluziile atârnau de ramuri
iar frunzele arse de secetă creşteau în irişii lui la loc
reîmplinindu-l

el stătea pitit după inelul al şaptelea
ridicând pleoapele grele de gânduri nerostite
trunchiul cireşului îl primea
ca pe insecta aceea tulburată
de propria-i naştere

11 august 2016