în scoică

ascund temeri

mai stau s-o ascult

dar teamă resimt

şi nisipuri mă cheamă

râd timpului blând

şi mă rog, nu mai plâng

suflete, stai...

se naşte un gând...

o clipă să gust iar

durerea
o ascult, o trăiesc
şi-nvăţ s-o-nconjor
să devin-redevin
ce ştiu că am fost,
sunt.

odată.


acum,
nimic nu-mi mai poate fura

nici un colţ,
să-l transforme din aur,

în zloată.

suflete rar,
nu fugi,
nu cobor
rămân, urc
pe-altă treaptă...
şapte trepte

din nouă
am trecut

frământând
o stâncă din aurul verde
în mine ascult acum
săgetând
dorinţele toate

în lumini scut

trecând
prin arcuri de gând
vreau
cunoaştere.
mi-e galben în suflet,
mi-e verde în piept,
mi-e albastru
şi alb deopotrivă.
în roşu mă scald
cât sunt pe pământ
dar ţintesc mereu

spre albastru
auriu va veni
când voi ştii cine sunt
pân' atunci

urc mereu printre creste
caut poteca
şiroaie curgând
iubesc apele fine terestre
încercări mă doboară
mai râd sau mai plâng
dar mereu surâd

într-un clopot
aud toaca

în palmele sfinte

nu mă-ntorc


ascult.


tac.


iubind.