de strănutul răului peste nimicul pământean
ce-mi sapă bucuria fiinţei de a fi zbor
şi râd timpului cu întrebări şi răspunsuri aşteptate
şi gol se întâmplă şi apasă profund cu bocancul mărunţişurilor
şi aştept...aştept răsăritul sufletelor din cadranul prea încet rostogolit în lumină
mereu răsucit spre tenebrele mult mai atrăgătoarelor iluzii
şi râd, şi plâng deopotrivă clipei
mă încearcă - îmi spun mereu...
mă arde încet fulgerul necunoaşterii dar ştiu...
ştiu că odată sinus şi cosinus se întâlnesc pe o tangentă a frumuseţii şi încep călătoria spre centrul de foc al voinţei
şi râd. şi plâng.
căutând mereu bucuria Dulcei Sărutări...
a seninului din privirea sfinţilor ce-şi lasă aşternută înţelepciunea şi Calea în ferestrele către Înalt
pline de culorile pline, de esenţele culorilor şi sunetelor Glasurilor
şi râd, şi plâng deopotrivă...
durere, amăgire, dezamăgire...devin armăsari ai timpului focului în care ard pururi
lesturile
aştept legănarea blândă în leagănul scoică
al unui timp fără paşi,
fără nuanţe...
doar Alb într-un curcubeu al Adevăratului Cuvânt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu