hartă nouă

dacă între două izvoare de lumină
aşterni palma larg deschisă
povestea începe cu o mie de chipuri în care 
rătăcit răscoleşti drumul
alegi odată cărare netedă
- omul alege mereu calea uşoară -

vezi că totul devine anost
ridici iar palmele între cele două izvoare
te ascunzi printre degete
prinzi ţinta - calea pe care rădăcinile copacilor
descriu harta oraşului tâmplelor pământului
în plină migrenă

zvâcnesc sunt vii punctele sar prin tine
ca visurile adunate în fragmentele de viaţă

te sperii
ceva te reţine pe calea aleasă

îţi place bucuria pe care copacii
din depărtarea cât lungimea rădăcinii celei mai lungi
o trimit cu eleganţa trecătorului prin inimi
cu inelul de esenţe plin

o urmezi o vreme până când păsările
încep să-ţi asculte foşnetul paşilor

- de fapt îl ascultau dinainte vreme -

tu începi să le vezi
din acea fragmentare a privirii tale
din punctul întâlnirii cu păsările
creşte în tine flacăra zborului

calea aparent veche dispare
odată cu trecerea anotimpurilor

pământul dispare chiar dacă-l simţi
în porii pielii tălpilor
cum îţi transformă arcul mişcării într-o hartă de întrebări

urmezi calea nouă - a zborului păsărilor
înveţi să deschizi cuvântului căi noi
în tine aripile nevăzute cresc
timpul ia hotărârea să-şi lase marginile rătăcite
undeva dincolo de limitele privirii tale

părăseşti şi calea zborului
pentru o fracţiune de iubire de prietenie
de statică la umbra gândurilor aflate
pe pragul în care devii ceea ce eşti
ceea ce ai fost dintotdeauna
înainte să priveşti cu ochii fizici omul oamenii

te trezeşti brusc din amorţeala unui timp mort
simţi iar viaţa cum îţi inundă arterele
inelele sufletului călător

între tine şi ţintă pare că este un pas

priveşti iar totul de la început
descoperi cât de orb ai fost şi gândeşti că eşti

orb întinzi mâinile spre soare. mereu spre soare

el te adună în sămânţa lui
ca un tată blând arzător
mereu grăbit să întâmpine luna
cu încă un răsărit
atunci când ţâfnoasa somnoroasa
lasă o piatră albă pe nodul unui trunchi de copac tăiat

a n-a cale se naşte între tine
şi ramura înflorită a unui cais
primăvară în inima ta primăvară în trupul tău
ghemuit sub plesniturile rostirilor oamenilor

primăvară în inima cerului tău
până când
primăvară este în tot şi în toate
atunci când din tine încep să răsară rădăcinile hărţii noi...

povestea nu are sfârşit
iar începutul este undeva înainte de răsărit
sămânţa ei scutură amurgului seva
din care s-a născut

Anne Marie Bejliu, 18 iulie 2014