tablou de acum

atenţie la barierele cercului
arcuri pline de nisip
furat de furtuni din ţărmurile liniştii
explodează în fiecare punct metaforele răului
încrâncenaţi în a ucide fluturele alb 
plasele se rup
vârfurile sitelor devin găuri fără fund
prin care odată cu zbaterea vântului 
lunecăm şi noi fericiţi
 că am alăturat în mocirla umanului
socotită ladă de zestre a punctelor din depărtare
încă o răzbunare
 - stupidă alăturare a gesturilor fiecăruia
la crâmpeiele tabloului prostiei umane

ura am învins 
-strigă netotul de la colţul tarabei de ziare 
în care zgomotul inutil 
aruncă pălăriile gândacilor în aer
apoi le înalţă picioruşele fragile deasupra omului

pe ţeasta fiecărui om se vede
un gândac de acolo zboară se alătură altora
în galeriile de artă tablourile arta creaţia Domnul

privesc mişcarea unor gândaci
şi a globilor oculari ai ochilor orbi
schimbul de bucurie moare frumuseţea devine
forma non grata a manifestărilor umanului

ruşine ţie inimă de artist
ruşine ţie suflet de artist
ruşine vouă celor ce împărţiţi frumuseţea
printre rădăcini de ciuperci
se aude prin megafoanele ilizibile ale prostiei

aşa să fie?
aşa să fie lumea umanului în care am zbierat
ca semn de recunoaştere a încă unui glas

îmi cer iertare. mă retrag.
pe capul meu nu vreau să-şi deschidă aripile
unul din gândacii amorţiţi
îmbătaţi rând pe rând 
de arta autodistrugerii pur umane

ura am învins - strigă holteiul din garda de mămăligă
a unei fecioare plecată cu sorcova urii după...nimic

inima de artist tace
naşte crâmpeie de bucurie pentru ochii orbi
în care irisul este iris în întuneric
se vede veşnic aprinsă lumânarea bucuriei

se mai naşte o carte se mai naşte un copil
se mai naşte o fărâmă de artă o fărâmă din Creaţia Lui

prin cineva Domnul Creează mereu
cineva se bucură şi bucură
undeva cineva renaşte altcineva creşte
altcineva ridică sămânţa cunoaşterii
întru autocunoaştere profundă...

cui mai spunem: - ruşine...

Anne Marie Bejliu, 25 iulie 2014

imagine: Albrecht Dürer-"Winged man playing lute"