te ascund

iubire
te ascund în rănile adânci ale pământului
hărţile tale vii ucid frământările
şi dacă exişti 
spune-mi tu iubire de ce strig 
atunci când laturile triunghiului de aur se închid 
uneori cu un pocnet
alteori ca o poveste ascunsă în bucuria ariciului
când acele şi le lasă să tremure
uitate în metaforele vântului
la amiază îmi cânţi dimineaţa îmi cânţi
noaptea mă părăseşti ostenită

te simt iubire
ca un izvor de bucurie
atunci când rostesc Numele Domnului

parcurg paşii până la tine
privind rădăcinile aproape împietrite de sub tălpile oamenilor
când te ating cu lacrima privirii
prind câte o fibră din care ştiu că
mâini luminoase deschid ferestrele spre El
şi îi sărut geometria
atunci simt teamă

spune-mi tu iubire aspră unde să mă duc
unde să mă ascund
dacă între mine şi tine
verbele pocnesc din călcâie
ca într-un step ameţitor
apoi dispar

statica îşi aşterne braţele de caracatiţă
mă priveşte cu ochiul hydrei acestui acum
apoi prinde pasul de alergare înapoi
prin fibrele labirintului neîmplinirilor
ca o promisiune a liniştii te prind în jungla gândurilor
te pierd mereu rătăcind rătăcindu-mă de mine

mă tot întreb iubire
şi nu mai reuşesc să înţeleg
de ce mă vrei printre hărţile pământului
amorţit în tăcerea zgomotoasă a umbrelor iubăreţe
apoi mă alungi
ca pe punctul negru din inima pădurii
când toate păsările îşi iau zborul

unde să-mi găsesc printre oameni
colţul în care piatra cruce
prinde în dans unghiurile tuturor zidurilor
înălţând unică poartă

magicianul culorilor
aruncă apă clipă de clipă peste aripile tale

să fie povestea inimii de acum
să fie taina atât de profundă
încât amorţită de pasul repezit
de sacadatul ritm al stepului
să nu îi surprind codurile generoase
cheile lor din esenţe de viaţă printre furtuni şi însoriri

te ascund...

Anne Marie Bejliu, 18 iulie 2014