joc şotronul

joc şotronul de una singură 
prin casa care acum îmi pare uriaşă

unu doi trei... 

Domnul ştie când voi termina să-mi rod gândurile
ca pe morcovii abia curăţaţi de pe masa din bucătărie

am început să sar şotronul bucuriei cu un singur scop
caut pătratele în care chiar îi simt prezenţa

uite că mi-am sucit un pic glezna dreaptă. nu-i bai! trece
cu ignorare acută cu indiferenţă
ba chiar se transmite la cea stângă
mai fac doi paşi şi ajung să ascult muzică
printre sunete plăcute aud ecoul cuvintelor grele
schimbate de oamenii de la blocul vecin

hmm... se face linişte. e bine. acum aud numai muzica

din colţul camerei de zi se aude foşnetul ghiarelor pe parchet.
ura şi la gară! a venit piticul blond
nu mai sunt singură
el merge alături de mine cât sar şotronul gândurilor
şotronul unei bucurii care îmi miroase a mâncare gătită
la căminul de copii părăsiţi

dar să nu stric jocul. joc şotronul. al bucuriei se vrea a fi

instinctiv...sigur instinctiv sar peste unele pătrate
în care cifrele mă adulmecă intens
de acolo plânsul îşi face apariţia

piticule blond, hai să ne culcăm
uităm acele pătrate tu te mai îngraşi un pic
iar eu uit de mine de toate câte aduc încă un nivel
durerii frământărilor tuturor celor înnegurate

mâine o iau sigur de la capăt. trăiesc bucuria asta
cu miros de mâncare gătită cândva înainte de plecare

poate mâine schimb lista de mâncăruri
la restaurantul din groapa gândurilor de ieri
cu cele de... care or mai fi, Domnul ştie!

mă culc

Anne Marie Bejliu, 11 iulie 2014