dragon, pământ...criză...

sunete nescrise în geometria pământului, doar în sferele înaltului sau în peşterile în care, stalactite şi stalagmite alcătuiesc orgi nesfârşite, împlinind distanţele în unic sunet.
te cere viaţa dincolo de buzunarele înguste ale minţii umane.
alegi timpului oglinda şi te arunci în vadul luminilor şi sunetelor de dincolo de "văzul" şi "auzul" fizic.
găsesc izvorul alb fără ispita setei hulpave a trupului.
doar sufletul cere mântuirea...

am privit profund ochii dragonului sufletului meu.
dragon de pământ, împletit cu apele nesiguranţei unei vieţi adâncite în durerea asumată.
uneori uit să afirm asumarea, lăsând golul să-mi astupe flautul, din lemnul fiorilor gândului.
sare şi mercur în pletele de foc ale dragonului meu, cântă întoarceri, răsuciri
în vulcanii nestinşi, ascunşi adânc în trupul neştiutor...
şi... mă ridic...

genunchii înroşiţi, înghiontiţi de dorinţele induse, roagă pământul să le aştearnă pentru o clipă groapa de frunze pitice...
absente frunze, simple culori în umeda încăierare dintre mocirlă şi pământul reavăn al bucuriei de a fi...

ascult glasul genunchilor înroşiţi.
e doar un geamăt, o rugă blândă neîmblânzind nici fărâma de ochi circular rostogolit în tainele lor.

nimic nu se mai aruncă. doar o umbră şi o simpatică apatie zdrobeşte genunchii înroşiţi.
se face economie de frunze.
e criză...

dincolo de răsărit graniţele  înghit trupurile. descalecă magii bătând ritmic pământul.

păzitori-prădători ai principiilor curgerii izvoarelor albe.

căutări, căutători...