răspuns

sunt doar buretele 
cu care ştergi amintirile
când viaţa,
secundele ţi le trânteşte atent,
de asfaltul indiferenţei.
iadul şi raiul
împart pumnii copilului care eşti
între minciună şi adevăr,
pe un ciot de cruce.
destinul tău
rostogoleşte iubirea falsă,
printre pietrele cenuşii fără glas.
sunt undeva,
între cer şi pământ.
şterg rândurile tale ilizibile.

chiar!
cum se moare fără durere?
uitarea nu o cunosc.
o încerc între banal şi nimic,
până la strigăt.

de fapt...niciodată cu un "mine" sau un "tine". undeva, suspendaţi între adevăr şi minciună, ştergând cioburile de adevăr din tâmpla stângă a paradisului inventat până la saturaţie. iad şi rai împreunându-se până la strigăt, printre cuvinte reinventate. şi cât de frumos sună viaţa aşa! a chitară fără corzi printre oase de gânduri. frumoase sau nu, sunt. sufocă, ne reconturează la infinit gesturile. dar noi continuăm a crede în ceva numit "iubire"...