în rug

văd tot mai clar că...

mai am cale
de mii de gânduri
de urmat
până când florile
apusului
îşi vor fi aşternut
mireasma
în căuşul palmelor
trecătorilor
pe lângă
sau prin crucea inimii
în care Domnul
îmi deschide
petalele florii vieţii

inel de cuarţ
din scoica unui cuvânt
neinventat
aştern
în calea pe care pasul
îmi este prea leneş
pentru a atinge
creasta cea mai înaltă
a valului
aştept în rug
arderea lesturilor
pentru a nu-mi mai fi
materie grea
cârlig şi nu covrig
cu un capăt ascuţit
de care să se prindă
frica, nesiguranţa, îndoiala
în mine însămi
şi în iubirea Celui care Ştie
a-mi rosti fără sunet
Calea