icoana din cartea deshisă-mi surâde.
o ridic între pumnii-amorţiţi
de cuvinte.
intru pe poarta cu ferestre de ceară.
păpuşile dor. tăceri în sete.
din foamea iubirii cobor.
mă lovesc de fiarele uitate pe trepte.
colţii devin fire de iarbă
şi-n frunte poartă cioburi de sete.
cu sete lovesc o treaptă uitată.
fulger îmi creşte
în pumni se ridică
lumină-ntuneric şi o pleoapă tăiată
se închide, se frânge.
icoana-i uitată...
redeschid o fereastră spre cupa secată.
icoana devine povestea care începe,
mereu cu acel blând...
"a fost odată..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu