în vârful securei

în vârful securei,
stă ecoul luminii
şi-n peşteri adânci
se scaldă-adevărul.
numite sunt toate
în sclipiri de cuvinte.
răspunsuri,
doar umbra
găseşte pe muchii.

ascuţite de taine,
de fapte, de visuri,
aşteaptă destine

să fie-mplinite.

în fibrele lemnului
scrisul vibrează.
caută mâinile
cu har dăruite,
să cânte, danseze,
pe filele vieţii...
să nască otrava
sau pacea în fire.

în vârful securei,
se află-mplinirea?

între-a fi nimic
sau lup singuratic,
alb strălucind
în colţii de veghe,
muşcând lunii trupul,
sunând cornul mierii...?

în fagure,
simţul
să împartă dulceaţa.
amarul secundei
să-nghită doar ceaţa...

...în cer prea ascuns
pentru-a fi vid săgeţii
rostirii pripite,
cresc forţele vieţii.

în fiece ram,
sufletul cere.

singuraticul lup,
cerul umple cu fiere.
înţeleaptă făptură
urlă lunii iubirea
şi ura, şi fuga...
şi...
nimicul se-ntâmplă
sau e scris
să se-nfrupte
din palmele timpului
arse şi rupte.

curbura cuvântului
ridică şi cerne-ntre lumi,
iluzii, ispite
şi luminile certe...

în vârful securei
se află pământul-
rostogolită materie
între pace şi fulger...