ţin minte. ţin...

ţin minte foşnetul spiţelor printre cuvinte
lumina aceea venită în paşi de bucurie 
dinspre înaltul înaltului

văd cum cercul trece deasupra cuvântului
descrie rombul din mâna mireanului  când planul 
îi înghite vârfurile sensurilor mişcărilor într-o cruce pulsândă

o mână de alge sărutul nisipului ţin minte 
într-un timp al tăcerii printre treceri

printr-o seceră vie gândul şi trupul 
primeau binecuvântarea flăcării

atâta bucurie rămâne mireanului

când porţile cerului deschid umbrei moartea

într-o disecţie a sensurilor până la răstignirea 
între două coloane de spini

rozele aruncate îşi usucă trupurile pe catafalcul speranţelor

iluziile sunt otrăvuri care adorm fiinţa când disperarea devine fulger
pe catafalcul speranţelor înăbuşite mereu

ca un strigăt aproape inutil
nimicul victorios smulge gândului esenţa

şi totuşi povestea spune că totul este 
o atât de curată trecere spre infinitul plusului verde

cum se naşte şi cum moare curajul 
de a muri împăcat
 iertând fiinţei mersul de şarpe printre alegeri

ţin minte. ţin...