creaţia înalţă o clipă

încă îţi aparţine
verbul a fi
sau poate că
păcăleala
este ca o peltea 
pe care
o întinzi pe azimă
înainte de
modelarea cuvântului

pe tălpile tale
am citit prezentul

uite că a devenit trecut
şi
punctul acela
de prea departe
ne priveşte

mir laşi să coboare
pe rănile adânc încrustate

piatra din care statuia
a ţâşnit
cred că zâmbeşte
sau lacrima
pe care o văd acum
mai clar
e ca o daltă fină
o sapă iar şi iar şi iar

dar unde-i mâna care-i
poartă forma
crucea gândul izolarea

creaţia înalţă o clipă
apoi prăbuşeşte malul
totul devine iar un tot

tu continui să-mi citeşti
în căderea pleoapelor
somnul adânc străjuit de
cuvintele nescrise

eu continui să desluşesc
tainele hărţilor
de pe tălpile tale
altcineva ne citeşte
rândurile
şi scapă de sine
într-o fracţiune de creaţie

câţi radicali se vor naşte
surpând alt mal
născând alte ţărmuri
ca totul să fie iar un tot
un tot

Anne Marie Bejliu, 16 septembrie 2016