23:15

sparg în sită plasa fină
sătulă să mai aştept ridic braţul când statuie
simt că voi fi de acum
scutur de pe mine piatra las dalta să mă fărâme
sculptorul abia aşteaptă
să greşesc să strig s-arunc
sparte fracţiuni de viaţă dintr-o cruce din adânc

o privesc o las în mine şi prin mine o dezleg
o car simplu fără aţe fără sfori şi fără lanţuri
este uriaşul vieţii-n care simt c-o să mă duc

liberă să cânt cuvântul cel dintâi acum prea frânt
adevărul sau iubirea... nu ştiu care-i cel dintâi
îl simt unul. este simplu: eu ascult râd plâng tăcând

sita-mi mulţumeşte tandru. totul e de înţeles

sparg în sită plasa firii las din mine-un punct mult lest
de la capăt nu o iau
înainte-mi este drumul oricât glasul îl ridic

să iubeşti o umbră vie-mi spune-un înger

e şi-un sfert
Anne Marie Bejliu, 12 octombrie 2014