întoarcere-plecare

*
între două scuturi reinventate până la sufocare
în torţa nimicului alegi frica
necunoscutul nu atacă decât în filele nopţilor sufletului

cu tocul fidel al gândului aruncă hainele siguranţei una câte una
înainte de actul final mecanic numit: întoarcere - plecare
până la infinit sau până la primul strop de transpiraţie a minţii
înverşunată în tropotul ei sălbatic către nimic

**
focul de tabără este aprins din ramurile cuvintelor înflorite
uitate nerostite într-un vot de blam
înainte de privirile uimite ale inimilor

***
îmi amintesc o cârmă sub formă de inimă
amintind iubirea dintre plete şi vânt
când călăuza sufletelor deschide ochii pământului
cu un singur cuvânt

****
pictural vorbind
între cicatrice şi femeia care-i surprinde freamătul dureros
nu există cuvinte
sunetul clocotul unui sânge în care globulele roşii sunt iubirile
iar graniţele sunt simple strigăte înfundate în cotidian

globulele albe trec în planul doi
după o amară analiză a unei vieţi banale în care
un stilet a conturat un poem în porii sufletului

este multă tăcere şi stridenţa secundelor
aşteaptă cu gurile flămânde o reacţie.
poate aici este cauza cicatricilor mereu nevindecate
ele sunt hărţile grosiere ale încercărilor

Anne Marie Bejliu, octombrie 2014