între rugă şi cer

bănuţul din palma ta e ruginit
uite sertarele s-au deschis şi în mine
ploaia dăltuieşte statui de bronz

pentru fiecare păpuşă altă statuie
altă gestică alt material

uneori una din ele strigă să se închidă ferestrele
şi atunci mai adaug o icoană
le voi adăuga până când pervazul
se va umple de flori

inele copacilor le simt cum cresc
unele lunecă spre coroană ajung la cer
şi ruga-mi o lasă pe colţul mesei sfinţilor
ei mai departe o poartă în firimiturile de azimă
până în Palma Lui

simţi când ajunge? - mă întrebi şi zâmbeşti strâmb
de parcă numai poveştile tale
sunt clare adevărate

îţi îndrept zâmbetul cu privirea
apoi te chem la fereastră

priveşti taci oftezi din când în când taci

nu mai aştept să te întorci spre mine
adaug încă o icoană strâng în mine ruga
ca pe un artefact învechit

aştept o nouă dimineaţă
când tu nu vei mai fi
pentru a-mi fi mai aproape
cu o tăcere

ca un cerşetor al bucuriei mă întâmplu
între rugă şi cer cu ruga învechită

Anne Marie Bejliu, 7 octombrie 2014