prea târziu să priveşti

dacă întrebi cine sunt
voi îndrepta mâna spre nicăieri

lungimea braţului se frânge se contorsionează
ca o ţigară lăsată aprinsă

singură între pereţii scrumierei liberă să ardă
într-un continuum banal de trăiri
nu ai nevoie de ea. e firesc
fumezi alte ţigări. alte parfumuri alte cuvinte
păstrează-le neatinse

din coşul hârtiilor aruncate demult
răsare trilogia valorilor declarată neavenită

cineva a spus
că va arunca într-o zi iarba fiarelor între coperţile ilizibile
apoi a uitat. poate a dispărut

tu ai fost mai rapid
ai aruncat iarba amară ai uitat că vindecă o parte
din saturaţia omului de a fi braţ sau instrument
lăsat să zacă alături de scrumiera în care
ţigara a ars sau arde continuu

ştiu. nu întrebi cine sunt
contează cât săritura puricelui de pe mâneca hanoracului
pe muchia filei pe care odată demult ai aşternut
ceea ce aşterni mereu în alte şi alte file

este târziu prietene
taci şi ascultă cum ard alte şi alte ţigări

jocul tău e un castel de cărţi în care nimeni nu intră
totul se dărâmă la orice adiere de vânt

târziu... e prea târziu prietene să priveşti ţigara

Anne Marie Bejliu, 27 octombrie 2014