privi-voi bradul

de fapt între două rânduri de ghimpi
fiinţează tulpina

pe mine gândul mă fugăreşte
ajung la frunze, ridic pleoapa pe jumătate
văd culoarea trandafirului sau a mărăcinelui ciufulit

mângâi cerul cu privirea

mulţumesc secundei uitată
în unghiul ascuţit al hotarului de verbe
şi-mi spun: nu hotărăsc eu
nici măcar unde punctul îşi destramă punctul într-o linie

aşa cred că am rămas în unghiul în care piatra
rămâne veşnic unică,
orice clădire s-ar naşte deasupră-i şi împrejuru-i
ca un poem nicicând terminat
- pasăre de platină care-şi schimbă ciocul an de an
cu încă o încercare...

şi atunci, dacă între mine şi piatră există cuvântul
unghiul ascuţit îmi va deschide ferestrele
din zidul închipuit a-mi fi şorţ fiecărui răsărit al fiinţei
în noaptea în care candela se aprinde
pentru încă o Înviere încă o Naştere

atunci privi-voi bradul, vârful său şi poalele larg răsfirate
ca miriardele de braţe ale îmbrăţişării Lui

Anne Marie Bejliu, 4 octombrie 2014