cad umbre

am ajuns să îmbrac seară de seară
ca pe o haină de gheaţă
tropotul plecării tale

sângele-mi îngenunchează în faţa ferestrelor

între mine şi tine
turnuri ale cuvintelor se nasc şi se topesc
în aceeaşi fracţiune de viaţă

las calul inimii să pască iarba
din jurul gardurilor de sârmă ghimpată
tropotul plecărilor tale încă se aude

vreodată sau nicicând vei pleca -
tac te privesc privindu-mi închipuirea
cu ochiul deschis cu pleoapele ochilor
lăsate spre ţărâna prezentului

răspunsul vine sau nu vine

în partea de est mă îndrept pentru ruga de noapte
închei totul cu Numele Lui

numele tău rămâne aninat
de firimitura de azimă

numai iubirea ştie să o păstreze neuscată. tu nu

eşti ca o întâmplare în care
simt îngenuncherea tot mai mult

poate de aici povestea fiecărei zile
se termină în genunchi
cu ruga pe vârful buzelor
rostogolind visele în realitate

sunt pietrele pe care tu le vezi scoici
le aşezi de mic în turnuri. numai acolo te descalţi
dincolo de limanul lor
păstrezi ghetele mereu în picioare
cu şireturile dezlegate

eşti pescarul de litere
şi lunecoasa fiinţă a apelor
numeri spiralele neîncetat în căutarea infinitului deplin

seară de seară
tropotul plecării tale animă hăul dintre turnuri
pod devine apoi povestea merge mai departe

scenariul îşi urmează mişcarea
în spatele cortinei
un afiş anunţă poate aiurea poate nu:
atenţie! cad umbre...

Anne Marie Bejliu, 18 octombrie 2014