la răsărit de lună

constatarea la locul crimei s-a făcut superficial
în trupul păsării aripile n-au mai încăput
aşa cum în mine acum nu mai încape
aripa îngerului furios că am călcat pe umbra copacului
din care aripile lui s-au format la răsărit
lumină simplă întunecată de verbul "a fi"
probabil prea încurcat
între creştetul mâinile şi tălpile amorţite de vârste

s-a ridicat din pasăre plictisit a strigat un cuvânt
pe care nici acum nu-l înţeleg

de nerăbdare a devenit rod oval
jumătate gând jumătate mişcare
între statică şi sfera de soare
a necunoscutului trăit până la cădere

în urma constatării superficiale
am ajuns să prind fibrele tăcerii
de câte ori pasul rămâne înţepenit într-o răscruce
pentru a o învăţa

acum bat talpa de pământ

odată ştiu că va deveni nisip fin
în adâncul oceanului de trăiri
răzvrătind valurile înălţându-le coborându-le
până la răsăritul lunii
la răsărit de lună mă voi ferici cu o fărâmă de piatră
albă incoloră îngheţată plină de căldura cunoscutului

Anne Marie Bejliu, 11 octombrie 2014

http://tiganu

sionutz.wordpress.com/.../piatra-lunii.../