sâmbătă, 18 octombrie 2014

sălbatică viaţă sălbatic răsfaţă


pe drumul de cruce
sufletul cheamă
iubire se-aşterne e toamnă 
şi toamnă în mine răsună
iar cornul cântare aduce
în tâmple
zvâcnet de iarbă
de munte de dor
de praguri iubire
şi praguri de zbor
sălbatică viaţă sălbatic răsfaţă
şi muşcă adânc
din drumul de cruce
frate se duce
în inima florii de-argint
se-ncunună
esenţă de piatră rostită răsfaţă
tăcută învaţă
iubeşte-apoi lasă
agaţă anină iar lasă
răsfaţă
pe calea de cruce
troiţă-n răscruce
de vânturi de gânduri
de lacrimi de rouă
sub tălpile lupului cântec răsună
ruga o adună
ploile-s în strună
liră luminată
soarelui e dată
Anne Marie Bejliu, 18 octombrie 2014


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu