scufia de pământ şi sare

pe rugul aprins vrăjitoarea torţele
le rostogoleşte pe tatamiul inimilor
se vede cum rămâne în urma tuturor cântecul
încet încet cortina se lasă
rămân în plin câmp vraja povestea mirajul
uimirea unui copil prins în braţele ruginii ale magiei

pe asfalt nimicul pluteşte
ca o hârtie aruncată pe lângă coşul cu gânduri

văd o frază două şapte... nouă versuri
şi un punct aproape inutil
răsar aruncă scufia de pământ şi sare
mercurul ridică arcul de culori spre cer
rămân toate aparent împietrite
preţ de un braţ care le rupe în altă poveste

rugul se reaprinde
altă vrăjitoare rostogoleşte versurile
şi un coş cu mere coapte

Anne Marie Bejliu, 23 octombrie 2014
02:22