zuruie viaţa din tine

răsuciri amintiri delăsări reîntoarceri
cu privirea spre urcuş
iar şi iar scăldate în fracţiunile trecutului prezent
prezentului acum fad în ochii de sticlă lucioasă

te aud te ascult te las să-mi umpli gândul cu amarul tău
iar sita prinsă în textura şorţului
lasă să pătrundă o frântură din granulele durerilor tale

mă prind în aceleaşi rezonanţe
ale cântecului tău atât de simplu şi doare, doare cumplit

ştiu că putem să ne desprindem
chiar şi pentru o fracţiune de timp atât cât să ne reîncărcăm

copil al tristelor zări, ridică pleoapa o clipă
mi-e dor de culoarea ploilor ochilor tăi de gândurile nerostite
de cuvintele nicicând aşternute
de mâinile strânse în jurul unui fulg
din aripa îngerului în care te-ai regăsit acum
după atâtea taine lăsate pe farfuria de tablă
de la răscrucea vârstelor tale

zuruie viaţa din tine acum pe un ciob de farfurie ruginită
îl ascult şi mai fac un pas spre mine
întrebându-mi tălpile
când se vor aşterne vertical la umbra gardului plecării

plecare şi iar plecare
grădinile de acum sunt pustii. nu toamna le pustieşte
oamenii... tot oamenii...

Anne Marie Bejliu, 9 octombrie 2014