miercuri, 15 octombrie 2014

aprind bricheta


voi înţelege târziu
- poate prea târziu - că în umbra iubirii
nimicul răsfiră gleznele indiferenţei
şi voi mai ştii cândva
că în mine zace sămânţa de verbe
câteva aleargă în jurul meu
(încearcă să mă anime)
le spun să tacă
să zacă odată cu mine printre oglinzi
ne privim. eu muşc din ele câte puţin
ca dintr-o plăcintă împovărată
de straturile de suprafaţă
cineva le declară mereu bază
m-am plictisit să le cred vii
în braţele oamenilor cenuşii
mai muşc o bucată zdravănă. plec
aprind bricheta de gânduri şi-o arunc în spate
privesc înainte la următorul foc
ţigara verbelor a ars demult
Anne Marie Bejliu, 15 octombrie 2014




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu