aşa cum s-a născut - tu -

povestea cuibului de viespi
seamănă cu un pumn de ace cu gămălie
împrăştiat pe un covor de iarbă virgină uneori
alteori surprinsă toamna cum îşi retrage verdele
şi lasă rugina să-i prindă urechile
printre frunzele grăbite spre rădăcini de copaci

tu semeni cu un arici. apari reapari
stai întins sub acele tale. uneori te deplasezi
te ascunzi prinzi bila lunecând printre idei

aşterni în urma ta versuri răstălmăciri ale unei vieţi
tocată răstocată sub proprii tăi paşi

povestea ta nu înţeleg de ce m-a prins şi pe mine
tocmai când priveam pânza păianjenului rătăcitor

colţurile camerei răsunau de tăceri promise mie însămi
vroiam să mă închid între cleştii unui rac atunci când
din irişii tatălui prindeam încă viaţă

acum povestea s-a stins odată cu lumina lăsată numai
într-un trup de fitil banal

totuşi flacăra redescoperă sau reinventează arta de a trezi
retrezi irişii în care floarea de cactus
a lăsat geometriile în dezordine

spune-mi că ai stins candela pe care tot tu ai aprins-o
în urmă cu într-un ecou care
şi-mi vei spune de ce...
---------
povestea moare sub un pat de frunze nenăscute
aşa cum s-a născut
poate că va retrăi poate cândva poate niciodată
poate într-un punct tot tu

Anne Marie Bejliu, 21 aprilie 2015