trăim într-un ATI uriaş

reţele de cuie înfipte în podeaua gândurilor
se ridică smucesc aripile păsărilor
rătăcite prin curţile metaforelor

la fel ca ele şi tu aduci alţi şi alţi saci
continui construcţia unui joc absurd

lasă-mă să zac în liniştea care s-a aşternut
după ultimul geamăt al tatălui
am aprins candela o privesc. învăţ să cânt tăcând zilnic
acum şi noaptea rămâne albă mereu. pare o feerie. e real
tăişul dorului se ascute

a trecut ceva vreme de când fibrele lemnului
s-au răsucit într-o filă goală

m-am obişnuit să privesc acea groapă în care
un poem a vrut să se nască. cineva a lăsat apa să curgă
se vede şi acum conducta din cărbunele timpului tău
lasă mereu urme picături de indiferenţă
şi o anume atenţie a planurilor suprapuse

sămânţa lui e vie cândva se va naşte. sigur se va naşte

te rog, lasă-mă în liniştea mea furtunoasă

nu-mi aduc aminte de când nu mai visez
trăiesc pe aşchia unei cruci în care coşmarul se repetă
se prelungeşte zilnic
la fel ca o aţă demult putrezită pe care
mereu altcineva o animă reanimă

trăim într-un ATI uriaş. schimbăm cuvintele
ca pe ciorapii subţiri sau chiar groşi
care lasă perniţe de fum pe tălpile obosite de drumuri inutile

am obosit şi nu mai vreau să mă rătăcesc
printre umbrele tale
printre umbrelele răsturnate în cale-mi pline cu amintiri
care nu-mi mai cântă

pasul merge înainte totul lunecă spre sus şi jos
spre jos şi sus mocirla creşte

uite că ridic o palmă deschisă spre cer
poate reuşesc să ridic ruga acolo
pe cea mai înaltă creastă a durerii

va fi fericită această lume mereu formată
reformată din bulgări moi mocirloşi de pământ

cineva strigă la hotarul cuvintelor răsturnate
tot tu eşti. n-ai plecat. pleacă

Anne Marie Bejliu, 29 aprilie 2015

http://tablouri-picturi.com/tablouri/can-you-see-me/