rămâne același - tu -

cheamă-mă stinge-mă între două degete umezite
de indiferența în care te scalzi zi de zi

tot o lumânare sunt până la urmă

cotidianul tău nu este poveste
este ceva care apasă
încerci să reinventezi încercările
le îmbogățești cu un damf de inocență

nu merge carul. leii sunt din plastic

îi țin minte când le rodeam urechile și coama
da coama. este un spațiu ideal de creștere
a forței mușcăturii

pare semn de libertate dar îți spun eu că nu este

la fel ca în orice piatră înregistrezi acel cod
al propriei ironii. pardon. al propriei mușcături

la final poți râde știrb sau lași să se legene
ultimul canin al forței tale vitale

crede-mă că am încercat încă încerc în pătrat
mai târziu încerc și în sferă

codul rămâne același

Anne Marie Bejliu, 17 aprilie 2015